Crucea Roșie Bacău, prim ajutor la malul mării

Grupe de doi voluntari și un angajat adult sau colaborator al Crucii Roșii (asistent medical, instructor de prim-ajutor sau paramedic) vor acorda anul acesta primul ajutor pentru copiii cazați în Centrul de agrement pentru tineret “New Paradise” din Eforie Sud, tabăra “2 Mai” și tabăra “Luminița” din Euforie Nord. Reprezentanții Crucii Roșii vor fi prezenți pe plajă în intervalele orare 9-12 și 16-19, perioadă recomandată expunerii la soare. Activitatea începe în luna iulie și se termină în luna septembrie, iar voluntarii însoțiți de câte o persoană adultă vor merge în taberele amintite în serii de câte zece zile. “Voluntarii selectați pentru astfel de activități fac un curs de prim-ajutor foarte serios, după care dau un examen în acest sens cu instructorii noștri. Pe litoral, reprezentanții Crucii Roșii Bacău vor interveni în situații de urgență cum ar fi resuscitarea cardio-pulmonară, corpi străini în căile aeriene superioare, hemoragii, hemostază, plăgi, fracturi, arsuri, influența temperaturii ridicate asupra corpului, febră, convulsii febrile sau primul ajutor în intoxicații”, declară Raluca Diaconu, purtător de cuvânt la Crucea Roșie Bacău.
Campania “Litoral – prim ajutor pentru tineri 2017” este susținută de Societatea Națională de Cruce Roșie România, care asigură încurajează astfel de acțivități cu instruirea voluntarilor prin parcurgerea unui curs de prim-ajutor de bază cu durată de 12 ore, realizat conform standardelor europene, aspect atestat de certificatul de absolvire eliberat la finalizare. Voluntarii vor fi dotați cu materialele sanitare necesare, iar transportul lor spre litoral va fi suportat de Crucea Roșie. Cazarea și hrana sunt asigurate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.

Niciun comentariu: