Hramul mănăstirii „Sfânta Treime” din Cucova

La inceputul acestei saptamani, peste 300 de ortodocși de rit vechi din toată țara, au luat parte la slujba de cinstire a Sfintei Treimi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de înalt-preasfințiții: Î.P.S Teodosie, Î.P.S Antonie și Î.P.S Flavian.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de înalt-preasfințiții: Î.P.S Teodosie, Î.P.S Antonie și Î.P.S Flavian.
Mânăstirea Cucova, cu hramul mare Sfânta Treime şi hramul mic Acoperământul Maicii Domnului, este situată în satul Cucova, comuna Valea Seacă, judeţul Bacău, la 35 de km de municipiul Bacău.
Scurt istoric al mănăstirii
Istoria mănăstirii începe în anii 1933-1934, când un număr de credincioşi a hotărât să ridice o mânăstire în satul Cucova, pe vremea aceea în judeţul Putna. Ca şi în alte părţi, după schimbarea calendarului, creştinii au vrut să-şi construiască lăcaşuri de închinăciune proprii pentru a-şi continua viaţa creştinească. În satul Cucova, oamenii aveau un preot, pe ieromonahul Ioanichie Dudescu, dar nu aveau biserică, slujbele ţinându-se în casele credincioşilor. Astfel, sătenii au cumpărat 40 de prăjini de pământ şi, obţinând aprobare, au construit o biserică, câteva chilii şi alte anexe, toate înconjurate de un gard înalt, pentru o eventuală apărare. În scurt timp, atraşi de viaţa duhovnicească şi de slujbele permanente din mânăstire, au început să vină tot mai mulţi oameni din satele învecinate, formând o adevărată comunitate creştinească. Datorită regimului politic, ei veneau noaptea, pe cărări ascunse sau prin pădure.
Prea Sfinţitul Pahomie, întemeietorul mânăstirii
Mânăstirea odată terminată şi comunitatea creştină închegată, autorităţile s-au sesizat şi au început şicanele administrative. Jandarmii încercau să pătrundă în curtea mânăstirii sub diferite pretexte, ziua şi noaptea, insultând, ameninţând şi lovind. Credincioşii au făcut plângere la Ministerul de Interne, care a interzis Legiunii de jandarmi a judeţului să se mai amestece în problemele religioase.
Cu toate acestea, în ziua de Paşti a anului 1935, preotul Trăistaru, slujitor al Bisericii oficiale, a declarat deschis în biserică că va distruge mânăstirea de stil vechi. Auzindu-i cuvintele, credincioşii din Cucova, împreună cu vieţuitorii sfântului lăcaş, s-au sfătuit să păzească mânăstirea zi şi noapte. După trei săptămâni de la ordinul ministerului, la 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, jandarmii au descins la Cucova, împreună cu doi preoţi de stil nou şi un grup mare de enoriaşi ai acestora, hotărâţi să pătrundă cu forţa în curtea mânăstirii. Credincioşii baricadaţi în interiorul mânăstirii au fost somaţi să deschidă porţile, iar jandarmii văzând că nu fac faţă, au cerut ajutor.
Ca urmare, în jurul prânzului au sosit 200 de jandarmi înarmaţi de la Legiunea Focşani, însoţiţi de un procuror. Credincioşii au fost din nou somaţi cu focuri de avertisment, s-au tras sute de focuri de armă, s-au aruncat bolovani şi pietre, gardul şi poarta mânăstirii fiind izbite încontinuu cu sapa, toporul şi ciomagul, pentru a-i forţa pe cei dinăuntru să se predea. Aceştia nu au ripostat prin nici un act de violenţă, arătându-le asediatorilor lor icoana Maicii Domnului, singura lor apărătoare, pe care jandarmii au distrus-o. Primarul comunei, reuşind să smulgă o bucată din gard, a deschis calea jandarmilor pentru a intra în mânăstire. Biserica şi chiliile au fost devastate şi dărâmate, cărămida fiind transportată la preotul Trăistaru, iar icoanele, cărţile sfinte, odoarele bisericeşti şi veşmintele au fost distruse.
Au fost omorâţi 5 credincioşi, iar alţi 28 răniţi grav. Un număr de 40 de persoane au fost arestate şi închise timp de 4-5 luni, iar ieromonahul Ioanichie Dudescu a fost condamnat la doi ani de închisoare, toţi fiind acuzaţi de rebeliune în masă. Cruzimea măcelului de la Mânăstirea Cucova, la care au participat importante forţe de jandarmi, preoţi şi enoriaşi de stil nou, evidenţiază disperarea la care ajunsese conducerea Bisericii Ortodoxe oficiale faţă de iuţeala cu care se reorganiza Biserica Ortodoxă Română de Răsărit şi de pericolul îndreptării populaţiei spre aceasta.
După 21 de ani, timp în care locul a fost părăsit, în 1956, în Valea Seacă s-au stabilit ieromonahul Pahomie Moraru împreună cu părintele Antonie Clapon. Ei au început să construiască un mic paraclis şi câteva chilii, timp în care au făcut actele pentru terenul, pe atunci transformat într-o livadă, pe care fusese mânăstirea. Din cauza prigoanei, ei au cerut autorizaţie pentru construirea unei case, şi nu a unei biserici. Cu toate acestea, după turnarea temeliei unui paraclis, autorizaţia le-a fost suspendată. Ea a fost obţinută pentru a treia oară după colectivizarea din 1962, când s-a reînceput zidirea unui paraclis şi a câtorva chilii.
Odată cu întemeierea vieţii de obşte şi cu extinderea construcţiilor, autorităţile şi-au reluat ameninţările de expulzare şi demolare. În timp, au fost emise trei decizii de demolare, dintre care numai una a fost pusă în practică prin demolarea unor anexe. Tot ceea ce s-a realizat în această perioadă, s-a făcut sub o teroare continuă, pentru că cei care voiau să trăiască cu adevărat creştineşte erau consideraţi de autorităţile vremii ,,elemente antisociale”. Mânăstirea care se ridică astăzi este rodul muncii şi perseverenţei întemeietorilor şi al rugăciunilor mucenicilor ce şi-au vărsat sângele în acest loc.

Niciun comentariu: