Au fost suplimentate biletele de tratament

Vineri, 19 mai, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bacău a mai primit 108 bilete la tratament balnear pentru cea de-a VI-a serie. Locurile rezervate sunt în staţiunile Herculane, Govora, Covasna, Lacu Sărat, Olăneşti şi Sîngeorz. Pentru a valorifica şi aceste bilete, CJP Bacău va lucra, la ghişeul de profil, şi mâine, 20 mai, precum şi poimâine, 21 mai, între orele 9.00 şi 12.00.
Biletele vor fi vândute în ordinea prezentării la ghişeu a solicitanţilor. La cumpărare, pensionarii vor prezenta cuponul de pensie din aprilie, recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, precum şi buletinul ori cartea de identitate.
Data de plecare în staţiune şi pentru aceste bilete este 23 mai. Amintim că, pentru aceeaşi serie, instituţiei judeţene de pensii i-au mai fost distribuite numai 71 bilete, în staţiunile 1 Mai, Amara, Buziaş, Covasna, Nicolina, Pucioasa şi Sarata Monteoru.
Biletele le-au fost alocate pensionarilor care au depus din timp cerere pentru a merge la tratament balnear în această perioadă şi au întrunit punctajul necesar.

Niciun comentariu: