Arhiepiscopia ortodoxă are o agenție de turism în Bacău

Municipiul și județul Bacău are, de puțină vreme, singura agenție de turism care funcționează sub directa îndrumare a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Meteora Tour. Aceasta este o agenție de turism turoperatoare pentru excursii și pelerinaje, administrată de Editura Filocalia de sub oblăduirea Episcopiei.
Numele noii agenții a fost sugerat chiar de IPS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evident după numele complexului de mănăstiri ortodoxe din Grecia, dar și pentru că în județul nostru mitocul de la Valea Budului, mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, este supranumit „Meteora Bacăului”, pentru priveliștea superbă pe care o ai acolo, ca la Meteora din Grecia (în limba română, Meteora înseamnă „atârnat între Cer și Pământ”).
„Meteora Tour – ne-a spus Gelu Elisei, managerul agenției – nu are avantaje speciale pentru că aparține de Arhiepiscopie, ci funcționează ca orice agenție de turism. Poate, totuși, un avantaj poate fi numit așa pentru că pentru pelerinaje avem numai ghizi specializați, preoți ortodocși, care ne însoțesc benevol, de multe ori cu propriii enoriași. Nu am pus vreun monopol pe o astfel de latură a turismului de masă. Ba, chiar de Paști, de exemplu, noi nu am organizat excursii speciale, pelerinaje, pentru că oamenii preferă de regulă să petreacă Paștele acasă, în familie, în bisericile lor, cu preoții lor. Avem, însă, la astfel de evenimente, excursii externe și interne obișnuite, la solicitarea familiilor sau grupurilor mici.
Însă în restul anului avem organizate pelerinaje”. Cele mai multe excursii și pelerinaje se fac în locuri cu semnificație religioasă ortodoxă, în Grecia sau în Turcia. Grecia este destinația cea mai căutată, pentru că are tarifele și prețuri accesibile, pentru că acolo se îmbină turismul cu programele ecumenice, dar uneori se ajunge inclusiv pe insula Patmos, unde poate fi vizitată celebra Peșteră a Apocalipsei. Trasee extinse sunt practicate și în Turcia. „Nu ocolim, însă, Țara Sfântă, unde în acest an vom ajunge în două rânduri chiar în luna mai, dar și în octombrie, cu un avion comandat din Iași. Și așteptăm, pentru colaborare toate celelalte agenții de turism” – a mai spus directorul noii agenții.

Niciun comentariu: