Bacăul va fi Capitala Tineretului din România

Bacău este viitoarea Capitală a Tineretului din România. Anunțarea orașului câștigător și ceremonia de decernare a titlului au avut loc duminică, 13 noiembrie, la Gala Tineretului din România, eveniment desfășurat sub umbrela Summitul Tinerilor, găzduit de Timișoara, Capitala Tineretului din România între 2 mai 2016 și 1 mai 2017. Pe lângă Bacău, în finala competiției de proiecte s-a calificat și orașul Constanța.Vă mulțumesc foarte mult pentru titlul Capitala Tineretului din România. Echipa de la Bacău a muncit și s-a implicat foarte mult în această competiție și în depunerea dosarului de candidatură. Este un oraș care încearcă să-și aducă tinerii acasă și îi așteaptă să se întoarcă pe cei care au plecat. Acum, că suntem viitoarea Capitală a Tineretului din România, vă promit că nu o să vă dezamăgim și că o să facem tot posibilul ca Bacău, în calitate de oraș purtător al titlului, să facă istorie”, a declarat primarul orașului Bacău, Cosmin Necula.
Capitala Tineretului din România a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, recunoaștere care confirmă atât valoarea ideii care stă în spatele programului, cât și succesul fazei pilot.
Implicarea tinerilor în viața publică, atât direct, cât și prin organizații reprezentative, este crucială pentru schimbarea culturii politice actuale. Sper ca inițiativele civice, sociale sau culturale ale tinerilor să devină o parte din ce în ce mai importantă a vieții noastre și vă asigur de tot sprijinul meu în acest sens”, a declarat Președintele României, Klaus Iohannis.Pe lângă titlul Capitala Tineretului din România, Bacău a câștigat și premiul în valoare de 50.000 de euro, oferit de inițiatorii programului - Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația SHARE Cluj-Napoca, Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR).
Energia creată prin programul Capitala Tineretului din România are deja ecou în întreg sectorul de tineret și pune tot mai mult tinerii în centrul atenției și al proceselor de decizie din orașele românești. Instituții, companii și ONG-uri de tineret au dat mână pentru a construi un viitor spre care cei din generația noastră să privim cu optimism și dorință de implicare. Vom merge mai departe și vom continua să dezvoltăm acest program și felicităm orașul Bacău, Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2017-1 mai 2018, pentru că ne-a convins că merită să fie în centrul acestui proces pentru un an!”, a afirmat Mihai Dragoș, președinte, Consiliul Tineretului din România (CTR).Suntem tineri și luptăm pentru o Românie mai bună, în care visele noastre de astăzi pot deveni realitatea de mâine. Acum câțiva ani, poate nici nu visam la proiecte importante pentru sectorul de tineret, așa cum a fost Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului, sau cum este Capitala Tineretului din România. Împreună, am dovedit că putem dezvolta sectorul neguvernamental de tineret din România”, a declarat Tudor Ogner, vicepreședinte, Federația SHARE Cluj-Napoca.După un an 2016 tulburat, cu evenimente neașteptate, tinerii au dovedit că sunt interesați, că doresc să se implice și că, de multe ori, văd societatea altfel decât cei mai în vârstă. Trebuie să creăm tot mai multe pârghii de conectare a generațiilor, trebuie să creăm orașe cu comunități unite și mai trebuie să creăm premisele preluării leadershipului de către următoarele generații. Trebuie să lansăm provocări și să transformăm România într-o țară în care a face lucrurile să se întâmple să devină un obicei. Timișoara, în prezent, și viitoarea capitală sunt pionieri în acest sens. E rolul tuturor să încurajeze investiția masivă în tineri”, potrivit lui Andras Farkas, cofondator, Grupul PONT.Dorim să creăm, împreună, resursele pentru ca toate comunitățile de tineri din România să își atingă potențialul și să transforme orașele, comunitățile și țara conform propriilor aspirații. Credem în tineri și credem în România. Capitala Tineretului din România este un proiect din care am înțeles că trebuie să fim mai mult decât o bancă. Vom continua să investim în acest proiect”, a subliniat și Ionuț Stanimir, Director de Comunicare, Banca Comercială Română (BCR). Juriul independent, format din 15 reprezentanți ai unor instituții publice, ai sectorului privat și ai celui neguvernamental, au evaluat candidaturile celor două orașe finaliste - Bacău și Constanța - prin prisma dosarelor depuse. Jurizarea a fost făcută în funcție de o serie de criterii, printre care motivația care a stat la baza fundamentării candidaturii, coerența viziunii, a misiunii și a obiectivelor, și corelarea proiectelor propuse cu strategii și documente de politici publice de tineret. Bacău va purta titlul de Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2017-1 mai 2018. Premiul în valoare de 50.000 de euro reprezintă atât un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de Bacău, cât și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare. Chiar și după decernarea premiului, inițiatorii programului vor continua eforturile de mobilizare a unor parteneriate publice și private pentru susținerea programului.





Comisar-sef din Neamt retinut de DNA Bacau


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2016, a inculpaților:
ANDRONIC VIOREL, comisar șef de poliție, la data faptei având atribuții de conducere a activității Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale),
CIOLPAN IULIAN, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (49 acte materiale),
– 4 infracțiuni de fals intelectual,
GREACA MARIUS-LAURENȚIU, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (50 acte materiale),
– dare de mită în formă continuată (2 acte materiale),
– 3 infracțiuni de fals intelectual,
NEAMȚU CONSTANTIN, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (30 acte materiale),
– dare de mită în formă continuată (2 acte materiale)
MIZILIGEANU BOGDAN–EUGEN, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (30 acte materiale),
COVASAN DRAGOMIR-LOREDAN, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (23 acte materiale),
– 2 infracțiuni de fals intelectual,
BERBEC IONUȚ-ALEXANDRU, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (18 acte materiale),
– 3 infracțiuni de fals intelectual
Inculpații Andronic Viorel, Ciolpan Iulian, Berbec Ionuț-Alexandru, Neamțu Constantin, Miziligeanu Bogdan –Eugen, Covasan Dragomir-Loredan și Greaca Marius-Laurențiu urmează să fie prezentați la data de 10 noiembrie 2016, Curții de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 9 noiembrie 2016, față de inculpații:
GĂLUȘCĂ IOAN ALEXANDRU, INIMOSU – BOTCĂ IOAN, MUNTEANU MARIUS – IOAN, POPESCU IONUȚ, CHIFU VASILE LUCIAN și ZAHARIA ADRIAN OVIDIU, toți agenți de poliție în cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț – Birourile Rutier și Ordine Publică, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, iar BUGA NICOLAE-CRISTIAN pentru luare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 22 aprilie – 18 mai 2016, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, nominalizați anterior, au fost desemnați să efectueze activități de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză.
Din mijloacele de probă administrate rezultă că luarea de mită se desfășura ca o activitate repetitivă (115 acte materiale).
În acest context, lucrătorii de poliție, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, au primit sume de bani cuprinse între 50 lei și 400 lei de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.
Inculpații Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurențiu, Covasan Dragomir – Loredan și Berbec Ionuț-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenției cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecința reducerii amenzii.
La datele de 25.04.2016 și 29.04.2016, inculpații Greaca Marius-Laurențiu și Neamțu Constantin au remis o parte din sumele de bani primite cu titlu de mită de la conducătorii auto verificați inculpatului Andronic Viorel, în legătură cu atribuțiile acestuia de coordonare a activității Biroului rutier și controlul asupra agenților din cadrul biroului.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Gălușcă Ioan Alexandru, Inimosu – Botcă Ioan, Munteanu Marius – Ioan, Buga Nicolae-Cristian, Popescu Ionuț, Chifu Vasile Lucian și Zaharia Adrian Ovidiu, trebuie să respecte următoarele obligații:
– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemați,
– să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și organul de poliție desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinței,
– să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemați,
– să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar,
– să nu exercite profesia în exercitarea căreia au săvârșit fapta,
– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpaților Gălușcă Ioan Alexandru, Inimosu – Botcă Ioan, Munteanu Marius – Ioan, Buga Nicolae-Cristian, Popescu Ionuț, Chifu Vasile Lucian și Zaharia Adrian Ovidiu li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Tuturor celor 14 inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Perchezitii in judetul Bacau

Aproape 500.000 de lei, peste 100.000 de euro, 500 de USD, 2.180 de dolari canadieni, 120 de lire sterline, 596.000 de forinți și 320 de kuna croați au fost ridicați de polițiști, în urma celor 313 percheziţii efectuate ieri, în 29 de judeţe și în municipiul București, la persoane și firme din domeniul jocurilor de noroc.
Au fost ridicate aproape 100 de monede de aur și argint și peste 1 kg. de aur, au fost indisponibilizate 77 de aparate de joc neautorizate, iar 8 persoane au fost reținute, față de alte 14 fiind dispusă măsura controlului judiciar. La data de 9 noiembrie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au efectuat 313 percheziţii, în 29 de judeţe și în municipiul București. Activitățile s-au desfășurat la sediile şi punctele de lucru a 16 firme şi la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor. În urma perchezițiilor, au fost ridicați 492.136 de lei, 101.695 de euro, 500 de USD, 2.180 de dolari canadieni, 120 de lire sterline, 596.000 de forinți și 320 de kuna croați. De asemenea, au fost ridicate 1 lingou de 1 kg. de aur, 1 lingou de 50 de grame de aur, 75 de monede de aur, 21 de monede de argint, 5 insigne de aur și au fost indisponibilizate 77 de aparate de joc neautorizate . Totodată, au fost descoperite 15 locații în care se exploatau jocuri de noroc fără licență. În urma administrării probatoriului, 8 persoane au fost reținute, iar față de alte 14 a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Traficanti de droguri arestati

La data de 04.11.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor ŞERBAN MARIUS şi RĂCHITEANU EUSEBIU – GABRIEL pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii septembrie 2016, inculpaţii Şerban Marius şi Răchiteanu Eusebiu – Gabriel au iniţiat demersuri în vederea realizării unei achiziţii de droguri de mare risc. În acest sens au accesat reţele darknet pentru a intra în contact cu un furnizor de amfetamină din străinătate, în condiţii de clandestinitate.
După ce au stabilit legătura cu un furnizor de droguri de pe teritoriul Olandei, cei doi inculpaţi au plasat o comandă de 50 gr. de amfetamină, folosind pentru achitarea contravalorii sistemul de plată electronică Bitcoin.
Pentru a evita expunerea la riscurile inerente unei astfel de operaţiuni, inculpaţii Şerban Marius şi Răchiteanu Eusebiu – Gabriel au desemnat ca destinatar al coletului o altă persoană după ce în prealabil i-au cerut acestuia permisiunea de a-i folosi numele şi adresa de domiciliu, pentru a recepţiona un colet din străinătate, în conţinutul căruia l-au asigurat că se află accesorii pentru telefoane mobile.
La sfârşitul lunii septembrie 2016, coletul – care avea aplicate timbre poştale emise în Olanda şi nu purta menţiunea niciunui expeditor – a fost livrat, prin intermediul unui serviciu de coletărie, persoanei desemnate ca destinatar.Ulterior, la data de 03.11.2016 inculpatul Şerban Marius a fost surprins în flagrant în timp ce avea asupra sa plicul conţinând cantitatea de 51,75 de grame amfetamină.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor situate pe raza municipiilor Bacău şi Cluj Napoca, a fost găsită şi ridicată cantitatea de 57 de grame cannabis.
Fată de inculpaţi, Tribunalul Bacău a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj şi polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Patinoar in Parcul Catedralei

Un proiect de hotarare depus de viceprimarul Dragos Stefan are ca obiect instalarea unui patinoar artificial in Parcul Catedralei, in perioada 1 decembrie 2016 – 1 martie 2017. Bacauanii vor avea acces gratuit. Suprafata patinoarului va fi de 600 mp, delimitat de panouri de protectie. Acesta va fi iluminat si va avea o instalatie de sunet ambiental. Capacitatea va fi de 200 de persoane / ora. Patinoarul va fi deschis 12 ore pe zi si se va inchide in fiecare seara la ora 23:00. Primaria asigura gratuit 50 de perechi de patine pentru doritori. Suma care este alocata pentru instalarea acestui patinoar este de 158.400 lei.

S-a facut receptia drumului Negri-Poiana

Zilele trecute, in prezenta conducerii Primariei Negri si a societatii Tehnic Asist din Botosani a avut loc receptia drumului ce leaga satele Negri si Poiana. Avand o lungime de aproape 5 km, drumul a fost realizat la standarde inalte, permitand accesul mult mai usor. "Este extrem de important pentru locuitorii comunei, mai ales ca in zona drumul era aproape impracticabil.Drumul trebuia modernizat de multi ani, dar nu a existat preocupare din partea celor care s-au perindat la conducerea primariei.Le multumesc celor din Botosani care au realizat aceste lucrari intr-un timp record asa incat traficul sa se desfasoare in conditii civilizate", spune primarul comunei Negri, Eugen Dumea. Potrivit acestuia, conducerea primariei mai ia in calcul asfaltarea a inca 5 km de drum, dar asta depinde si de rapiditatea de care da dovada actualul guvern in privinta alocarilor bugetare.
"Numai ca, dupa cum se vede, se misca tare incet si nu a reusit nici pana la aceasta data sa fixeze macar anumite proiectii bugetare pentru anul 2017. Dar chiar si asa, mai luam in calcul realizarea unui grup sanitar la scoala din satul Negri, introducerea retelelor de canalizare si de gaze in interiorul comunei. Cum am spus, in anul 2017 cu siguranta vom incepe aceste lucrari".
Un alt proiect demarat nu demult este cel referitor la drumul ce leaga comunele Negri si Prajesti, ce face parte dintr-un amplu proiect pus lacale de consiliile judetene Bacau si Neamt ce vizeaza modernizarea a peste 150 km de drumuri judetene. Bacaul ar avea de modernizat aproximativ 96 km, iar Neamtul, 65 km. "Bacaul si implicit noi, Consiliul local Negri ne-am miscat repede, am dat drumul unor documente si hotarai, in timp ce cei de la Neamt  s-au miscat relativ incet. Acest drum e o certitudine si am speranta ca la anul vom observa ca incep lucrarile, desigur, toate pentru confortul si al locuitorilor comunei Negri pentru care manifestam o preocupare constanta, avand in vedere ca echipa pe care o formam de mai bine de 4 ani, eu si viceprimarul Danut Patriche este una reusita", adauga primarul Dumea. (Tudor T.,O.C.)

Tribunalul Bacau a admis insolventa RAFO Onesti


Tribunalul Bacău a luat act de decizia de reorganizare a rafinăriei RAFO Oneşti şi a admis cererea acesteia de intrare în insolvenţă, iar creditorii au termen până pe 11 decembrie pentru a-şi înregistra creanţele.
Tabelul preliminar al creanţelor asupra RAFO Oneşti va fi publicat până pe 31 decembrie şi definitivat până pe 25 ianuarie 2017. Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea loc cel târziu în data de 5 ianuarie anul viitor.
Admiţând cererea RAFO de intrare în insolvenţă, Tribunalul Bacău i-a îngăduit debitoarei să-şi păstreze şi dreptul de administrare, sub supravegherea administratorului judiciar. Tribunalul „ia act de intenţia de reorganizare a debitoarei în baza unui plan de reorganizare”, se arată în decizia instanţei. Aceasta a respins, totodată, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de autorităţile locale din Oneşti pentru că acestea nu ceruseră deschiderea procedurii de insolvenţă a rafinăriei.
Casa de Insolvenţă Transilvania a fost numită ca administrator judiciar provizoriu. Potrivit datelor oficial înregistrate, RAFO Oneşti a încheiat anul 2015 cu datorii totale de peste 312 milioane de lei, acumulând, în ultimii 6 ani, pierderi însumate de peste 287 de milioane de lei.
RAFO Oneşti este la a doua intrare în insolvenţă. În 2011, a ieşit dintr-o procedură de reorganizare deschisă în 2004. La începutul anului 2016, ANAF a instituit sechestru pe întreg patrimoniul RAFO Oneşti, pentru datorii bugetare neachitate.