Inca un dosar pentru fostul edil din Sascut

Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau l-a trimis in judecata pe fostul primar din Sascut, Cristinel Bostan, intr-un nou dosar penal. Fostul edil este acuzat de instigare la conflict de interese in forma continuata (12 acte materiale), “constând in aceea ca, in calitate de primar al UAT Sascut, l-a desemnat pe inculpatul Apostol Constantin in functia de administrator public acordându-i prerogative de ordonator principal de credite, cunoscând ca acesta a avut relatii contractuale de munca cu SC Dragoliv Service SRL Sascut, societate al carei asociat unic era sotia sa, determinându-l pe acesta sa semneze inscrisuri prin care persoana juridica era avantajata patrimonial”, spun procurorii.In acelasi dosar, a fost trimis in judecata si Constantin Apostol pentru savârsirea infractiunii de conflict de interese in forma continuata (12 acte materiale). Cristinel Bostan se afla, de câteva luni, dupa gratii, fiind condamnat definitiv intr-un alt dosar, tot pentru conflict de interese, la doi ani si sase luni inchisoare cu executare.

A inceput Hramul Bacaului

Hramul Bacaului a debutat anul acesta vineri, 24 iunie si, ca de obicei, ii celebreaza, cel putin cu numele, pe Sfintii Petru si Pavel, patronii orasului Bacaul. Manifestarile vor dura mai mult de o saptamâna, pâna duminica, 3 iulie si vor include diverse concerte, târg de traditii si nelipsitele gratare sau dozatoare de bere.
Vineri, pe scena festivalului vor urca DJ Cip Events, Ansamblurile folclorice Zdrabuleanca (Cleja), Brâuletul (Filipeni), Hora Siretul (Saucesti), Formatia Florin Blaj, Lorena Muntenas, Ana Maria Lacatus.
Programul de sâmbata debuteaza cu un program folcloric sustinut de Maria Tataru, George Cojocarescu, Ansamblul folcloric “Plaiuri bacauane”, Vasilica Tataru, Stefania Patru. Capul de afis sunt Lorena si Anna Lesko.Duminica vor evolua Scoala Stelutelor, Scoala de Muzica, Ansamblul “Moinesteanca”, Roxana Caruntu, Grupul Hyperionii, Formatia “Chitaru Band”, Maria Salaru, Oltita Todârca si Nicu Chirita, Formatia Cristian Tanase, Margareta Clipa, Radu Ilie si Laura.

75 de pompieri au intervenit vineri seara

În seara zilei de 24 iunie a.c., 75 de pompieri salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, cu 25 de mijloace au acţionat pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative produse de inundaţiile apărute în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultimele ore pe raza judeţului Bacău. Misiunile forţelor de intervenţie au următoarele:
  1. Municipiul Bacău:
  • evacuare apă din subsolul Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, 5 pompieri militari cu 1 autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • evacuare apă din subsolul Tribunalului Bacău. Au acţionat 4 pompieri salvatori cu 1 autospecială de intervenţie şi 1 motopompă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • degajare copac căzut pe strada Bucegi. Au acţionat 3 pompieri militari cu 1 autospecială de intervenţie;
  • evacuare apă sediul Trezoreriei Bacău. Au acţionat următoarele forţe şi mijloace:
    • 5 pompieri salvatori cu 1 autospecială de intervenţie şi 1 motopompă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti;
    • 1 pompier militar cu 1 motopompă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • evacuare apă subsolul sediului Arhivelor de Stat:
    • 5 pompieri salvatori cu 1 autospecială de intervenţie şi 1 motopompă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti;
    • 1 pompier militar cu 1 motopompă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
A fost evacuată apa din 2 spaţii de depozitare, aproximativ 70 mp, şi 1 beci de circa 10 mp;
  • degajare copac căzut pe strada Ştefan cel Mare. Au acţionat 4 pompieri salvatori cu 1 autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • evacuare apă subsol Colegiu N.VC. Karpen. Au acţionat 3 pompieri militari cu 1 motopompă şi 1 autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • evacuare apă Hotel Sportiv Bacău. Au acţionat 3 pompieri salvatori, 1 autospecială de intervenţie şi 1 motopompă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • evacuare apă 5 gospodării strada Izvoare. Au acţionat 5 pompieri militari, 1 motopompă, 1 autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • monitorizare pod ieşire din municipiul Bacău spre comuna Mărgineni şi pârâu Trebeş,: 6 pompieri salvatori, cu 1 autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • evacuare apă dintr-un subsol pe strada Banca Naţională. Au acţionat 3 pompieri militari, 1 autospecială de intervenţie şi 1 motopompă;
  • evacuare apă subsol bloc de locuinţe, strada Republici. Au acţionat 3 pompieri salvatori, cu 1 autoturism pentru muncă operativă şi 1 motopompă;
  • 3 pompieri militari, cu 1 autospecială de intervenţie au desfăşurat o misiune de recunoaştere municipiul Bacău, strada Venus, unde acoperişul unui bloc de locuinţe a fost afectat pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp.
  • evacuare apă din subsolul tehnic al Penitenciarului Bacău. Au acţionat 7 pompieri salvatori, cu 2 autoturisme pentru muncă operativă şi 2 motopompe din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Bacău şi Oneşti;
  • evacuare apă din 7 curţi, 3 beciuri de pe strada Arcadie Şeptilici, precum şi din curtea şi beciul unui centru pentru copii aparţinând D.A.S.P.C. Bacău, de pe aceeaşi stradă. Au acţionat 13 pompieri militari cu 3 autospeciale de intervenţie şi 4 motopompe, din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Bacău şi Moineşti. Totodată, la faţa locului a acţionat şi o echipă din cadrul C.R.A.B. Bacău, cu 1 vidanjă;
  • evacuare apă subsol din sediul Administraţiei Finanţelor Publice Bacău. Au acţionat 3 pompieri salvatori, cu 1 autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  • evacuare apă subsol Unitatea Primiri Urgenţe Bacău. Au acţionat 3 pompieri militari, 1 autospecială de intervenţie, 1 electropompă, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău;
  1. Comuna Scorţeni:
  • evacuare apă şi degajare aluviuni de pe DN 2G. Au acţionat următoarele forţe şi mijloace:
    • Detaşamentul de Pompieri Moineşti: 11 pompieri salvatori, 1 autospecială de intervenţie, 1 motopompă;
    • V.S.U. Scorţeni: 2 buldoexcavatoare şi 2 lucrători.
Pompierii salvatori băcăuani vor rămâne la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase până la când populaţia va reveni la starea de normalitate.

Sambata incepe dezinsectia

Primăria Municipiului Bacău, prin Direcţia Salubrizare Agrement Parcuri, va executa începând cu data de sâmbătă 25 iunie 2016 un tratament avio contra căpuşelor şi ţânţarilor. Pulverizarea aeriană se va desfășura în intervalul orar 05.00 – 10.30, timp de cinci zile.
În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio se va prelungi. Tratamentul va fi aplicat pe o suprafață de 4000 ha, urmând ca în funcţie de necesităţi să se efectueze şi un al doilea tratament. Dezinsecția se va desfășura pe toată suprafața municipiului, efectuându-se zboruri suplimentare în zonele cu vegetație abundentă.
Substanțele folosite sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide în vederea combaterii speciilor de țînțari și căpușe (SOLFAC EW 050 și  K-Othrine Profi EC 250).

Expozitie de pictura si sculptura la Central Plaza

De cateva zile, la Central Plaza Bacău are loc o expozitie universala de pictură si sculptura, organizata la de catre UAP Bacău si UAP Alba Iulia. Cei aflati la cumparatori, isi pot delecta privirile cu exponate prezentate de Gheorghe Parascan, Maria Margos, Stoian Rodion, Augustin Cojocaru si Bianca Georgiana Cojocaru, Cocioiu Viorica, Aurelia Neculai, Andreea Brehoi cu fetițele Ioana si Georgiana, Grigore Dalban si Vasile Lupu. Cunoscutul pictor bacauan Gheorghe Parascan ne invita prin lucrarile sale intr-o lume a picturii, a icoanelor, in timp ce Augustin Cojocaru, ofera publicului, prin sculpturile sale adevarate opere
de maiestrie.Prezenta pe simeze este si fiica acestuia, precum si cunoscutul <>, Vasile Lupu. "Ideea ne-a venit ca urmare a faptului ca sunt multi artisti care nu au unde sa-si expuna lucrarile si, aici, la dna Nanescu am gasit intelegere. Oricine are executate diverse lucrari, poate veni aici, sa le expuna publicului larg. Avem in plan organizarea si altor expozitii, chiar piese de teatru cu copii", spune Augustin Cojocaru.

Absolventii de-a opta din Saucesti, primiti de primarul Valentin Manea

Joi, 16 iunie a fost zi de sarbatoare pentru absolventii claselor a opta de la Scoala Ionita Sandu Sturza din comuna Saucesti, judetul Bacau. Dis de dimineata ei s-au strans in sala Caminului Cultural din localitate pentru a participa la festivitatea de absolvire.Au ma participat profesori, parinti si repezentanti ai Primariei, in frunte cu primarul Valentin Manea. Intreaga festivitate a fost sub semnul unei dispozitii, elevii din celelalte clase ovationand atunci cand colegii lor din a opta primeau diplome. In finalul ceremoniei, proaspetii absolventi, imbracati in robe, au intrat in febra dansului de absolvire, dupa care, incolonati, au pornit catre Primaria Saucesti.Aici au fost intampinati de primarul Valentin Manea care dupa c le-a urat succes, le-a inmanat diplome din partea Primariei. La sfarsit, asa cum procedeaza absolventii unui ciclu de invatamant, absolventii saucesteni si-au aruncat in sus palariile in semn de bucurie ca au terminat clasa a opta. Multi dintre ei deja si-au anuntat intentia ca vor urma cursurile liceale, semn ca la Saucesti se face invatamant de calitate.

Cosmin Necula este noul primar al Bacaului

Deputatul Cosmin Necula este noul primar al municipiului Bacau. Acesta a obtinut 35,2 la suta din totalul voturilor valabil exprimate, depasindu-i net pe contracandidatii din PNL si PSRO. Necula a declarat ca este pregatit pentru cariera administrativa si ca politica va trece în plan secund. El a adaugat ca este pregatit sa treaca peste toate murdariile de campanie, lansate de contracandidati, afirmând ca Bacaul are nevoie de un consens la nivelul comunitatii si de un nou început, pe drumul cel bun. Necula a câstigat la pas Primaria Bacau, dupa o campanie atipica, în care a primat mersul din usa-n usa si o comunicare directa cu alegatorii. Rigorile legislative au impus abandonarea manierelor electorale din trecut, afisajul fiind redus strict la panourile amenajate de Primarie. Deputatul PSD a câstigat cursa pentru fotoliul de primar obtinând 35,3 la suta din voturile valabil exprimate. Scorul este notabil, mai ales daca luam în calcul ca procentul lui Necula este mai mare decât scorul cumulat al celor doi urmaritori, Cristinel Manolache (PSRO) si Dragos Luchian (PNL). Dupa trei mandate de administratie PNL, liberalii deconteaza – cu vârf si îndesat – contraperformantele din ultimii ani, mai ales dupa problemele judiciare cu care s-a confruntat fostul primar, Romeo Stavarache, liderul PNL Bacau pâna de curând. Intrat independent în cursa pentru un al patrulea mandat, Stavarache a obtinut putin peste 10 procente, parasind, practic, scena politico-administrativa locala.

Noul primar al Bacaului a declarat ca este pregatit sa treaca peste atacurile josnice de campanie, lansate de contracandidati, si sa lucreze în perspectiva unui consens administrativ menit a readuce Bacaul pe drumul cel bun. Primarul ales a mai spus ca municipalitatea va fi în slujba cetateanului si ca toti cei alesi de bacauani pe 5 iunie trebuie sa constientizeze aceasta realitate. Necula a afirmat ca va impune în Primarie un mod de lucru transparent. Edilul sef a aratat ca va comanda în cel mai scurt timp un audit institutional, acesta urmând a releva situatia concreta în care se afla municipalitatea bacauana.

Rezultatele, după numărarea a 90 de sută din voturi


Rezultatele centralizate până la miezul nopţii în 80 din cele 125 de secţii de votare din municipiul Bacău şi după numărarea a peste 46.900 de voturi, candidatul PSD Cosmin Necula conduce detaşat. El a obţinut 34,18% din sufragii, faţă de numai 19.07% din voturile cu care a fost credidat candidatul PNL Dragoş Luchian. Următoarele două poziţii sunt ocupate de Cristinel Manolache (PSRo) și fostul primar Romeo Stavarache (independent). Rezultatele parţiale arată că în judeţ, la oraşe, au fost realeşi foştii primari la Moineşti, Viorel Ilie-ALDE şi la Tg Ocna Ştefan Şilochi-PSD. La Oneşti, fotoliul de primar a fost ocupat de Nicolae Gnatiuc-PSD, la Buhuşi, Vasile Zaharia-PSD, la Dărmăneşti, fostul subprefect Toma Constantin- ALDE şi la Slănic Moldova, Gheorghe Baciu-PNL. Până la miezul nopţii, la Comăneşti nu se ştia încă un câştigător cert. În judeţul Bacău au votat 272.982 de alegători, ceea ce înseamnă un procent de 45.1400 %, în timp ce prezenţa la vot la nivel naţional a fost de 48,4279 %.Agăș – Doru Merlușcă- PSD. Pe comune, situatia se prezinta astfel:
Ardeoani – Victor Diaconu- PNL
Asău – Constantin Rădulescu- PSD
Balcani – Luca Vasile- PSD
Berești Bistrița – Alcaz Ionel- PSD
Berești Tazlău – Tulpan Dumitru- PSD
Berzunți – Tifan Ștefan- ALDE
Bârsănești – Gelu Botezatu- PSD
Blăgești – Laurențiu Munteanu- PSD
Bogdănești – Andrușcă Nicolae- PSD
Brusturoasa – Atudorei Valeriu- PSD
Buciumi – Cozma Fănică- PSD
Buhoci – Iștoc Cristian- PNL
Cașin – Soroiu Daniel- PNL
Căiuți – Orândaru Gabriel- PSD
Cleja – Petru Iștoc- PNL
Colonești – Mârzac Valentin- PSD
Corbasca – Nicușor Pușcașu- PSD
Coțofănești – Olariu Viorel- PSD
Dămienești – Puiu Ciobanu- ALDE
Dealu Morii – Gabriel Savin- PSD
Dofteana – Ioan Bujor- PSD
Faraoani – Cristina Ciuraru-Pal- PSD
Filipeni – Ambrozie Rodica- PSD
Filipești – Lungu Petrică -ALDE
Găiceana – Abdula Ștefănel -PSD
Ghimeș – Vilmoș Gârbea -PNL
Gioseni – Tamaș Bernadin- PNL
Gârleni – Iulian Tancău -PSD
Glăvănești – Vasile Pâncescu -PSD
Gura Văii – Valerică Mihalcea- PNL
Helegiu – Nicu Enea -ALDE
Hemeius – Sava Constantin- PNL
Horgești – Gheorghe Cioroabă -ALDE
Huruiești – Zăbrăuțanu Ioan- PSD
Itești – Ciubotaru Norocel- PNL
Izvoru berheciului – Ciuche Ion- PNL
Letea Veche – Petru Dochiei -PSD
Lipova – Baciu Costel -PSD
Livezi – Gioni Crăciun- PSD
Luizi Călugăra – Florențiu Butacu- PSD
Măgirești – Ionică Cădă- PNL
Măgura – Iordache Costrăș- PNL
Mănăstirea Cașin – Gabriel Apreotesei- PSD
Mărgineni – Popa Ionel PSD-
Motoșeni – Constantin Ghelase- PSD
Negri – Dumea Eugen -PSD
Nicolae Bălcescu – Anton Șiler- PSD
Odobești – Adriana Ojog- PSD
Oituz – Bodea Ghorghe- PSD
Oncești – Puțeanu Mihai- PSD
Orbeni – Popa Costache- PNL
Palanca – Adrian Paliștan- PSD
Parava – Costel Dediu- PSD
Parincea – Roșu Sorin- PSD
Pâncești – Grădinaru Vișinel- PSD
Pârgărești – Victoria Iulișcă- PNL
Pârjol – Lupu Vasile PNL sau Borto Iosif- PSD
Plopana – Gheorghe Andrieș- PSD
Podu Turcului – Gelu Cioravă- PSD
Poduri – Albu Diana -PSD
Prăjești – Jicu Petre- PSD
Racova – Chiruță Valentin PNL sau Vlad Toader- PSD
Răcăciuni – Cheța Lucian- PSD
Răchitoasa – Moraru Valentin- PNL
Roșiori – Ionel Petraru- PSD
Sascut – Ioan Răuță -PSD
Sănduleni – Petrea Clopotaru -PSD
Sărata – Argatu Irina- PSD
Săucești – Manea Valentin- PSD
Scorțeni – Anton Gheorghiță- PSD
Secuieni – David Dumitru- ALDE
Solonț – Alexandrescu Eusebiu -PSD
Stănișești – Popa Teodor- PSD
Strugari – Rotariu Vasile -PSD
Ștefan cel Mare – Vlasie Ion -PSD
Tamași – Veronica Donțu -PSD
Tătărăști – Tăbăcaru Petru- PSD
Tg Trotuș – Forcoș Adrian- PNL
Traian – Gherghelucă Sorin- PNL
Ungureni – Bibire Vasile -PSD
Urechești – Talabă Nicolae -PNL
Valea Seacă – Privăț Ion- PSD
Vultureni – Țăranu Octavian-PNL
Zemeș – Tudosă Răzvan- PNL

Stavarache si-a anuntat retragerea din administratie

Romeo Stavarache a postat astazi un mesaj pe pagina sa de socializare, in care-si anunta plecarea din administratie:
„VĂ MULȚUMESC TUTUROR!
S-a finalizat o etapă importantă din viața mea. Astăzi, mi-am încheiat activitatea administrativă la Primăria Bacău, după o perioadă de 12 ani. Au fost ani în care am încercat să-mi fac datoria la locul de muncă, așa cum am făcut mereu, în orice domeniu în care am fost implicat, în mediul privat, administrație sau politică.
Ceea ce am reușit să fac și ceea ce a rămas în urma mea, atât timp cât am condus administrația băcăuană, fiecare cetățean poate vedea. Cred că a sosit momentul să spun că toată lupta mea în acest domeniu a fost dusă doar pentru a încerca să dau o altă față Bacăului. Cât am realizat din ceea ce mi-am propus să fac sau câte nu am reușit să fac, dacă am fost sau nu un bun Primar, nu pot eu să spun ci doar dumneavoastră, cetățenii acestui oraș. Acum, la final de mandat, vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor care m-au votat în decursul acestor ani, precum și celor care nu m-au votat. Vreau să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în administrație și să le transmit că, dacă am mai și greșit față de ei, am făcut-o fără intenție și că, întotdeauna, gândul meu a fost să fac bine celor care aveau nevoie de mine, ca om și ca Primar.Le spun tuturor că voi rămâne același om în continuare, că echilibrul, demnitatea și, mai ales, credința îmi vor călăuzi pașii, la fel cum a fost dintotdeauna. Urez noii administrații mult succes, iar tuturor băcăuanilor le urez sănătate, împliniri și numai bucurii!”

Alegatori dusi cu taxiurile Dragoliv la Sascut

Alegerile pentru functia de primar al comunri Sascut se desfasoara sub semnul transportului de persoane catre sectiile de votare, autorii principali fiind simpatizantii candidatilor ALDE sau PNL.Cel care a pus la bataie mijloacele de transport este fostul primar, Cristinel Bostan, actualmente incarcerat in Penitenciarul Vaslu, de numele caruia se leaga mai multe ilegalitati. Dintr-o data, se pare ca zeci de sateni prefera sa mearga cu taxiul catre cele opt  sectii de votare sau apar diversi binevoitori care transporta grupuri de alegatori. Cam asa se petrec lucrurile in satele Contesti, Sascut-Sat sau Pancesti, unde taxi-urile ex primarului faceau carausie. Pentru fotoliul de primar al comunei s-au inscris noua candidati,favorit fiind fostul priimar in mandatele
1996-2004,Ion Rauta (PSD).Daca in primele ore ale zilei, prezenta la vot  era relativ scazuta in celeopt sectii de votare,odata cu terminarea slujbei de Duminica,sascutenii isi faceau loc in grupuri catre urne. Sirul mitei electorale a continuat si vineri, si mpatizanti ai candidatului Marian Chiriac zis Chioru mergand pe la casle sascutenilor sa leofere mici atentii electorale. Pe numele lor exista deja o sesizare de mita electorala ce este momentan in atentia Biroului Electoral Judetean.

Crucea Rosie ajuta sinistratii

Echipa Crucii Rosii Bacău s-a deplasat vineri, 03 iunie, în comuna Pîrjol, una dintre localităţile cele mai afectate de inundaţiile din ultimele două zile. Oamenilor le este însă foarte greu să se descurce în acest moment şi au mare nevoie de apă potabilă şi produse alimentare. Crucea Roşie Bacău a distribuit în satele Pîrjol şi Tărâţa peste 80 de pachete cu pâine, conserve, biscuiţi, dulciuri şi bidoane de apă plată.
Crucea Roșie Bacău va continua să se deplaseze în următoarele zile în zonele afectate de inundaţii şi să distribuie persoanelor sinistrate apă şi produse alimentare de primă necesitate.

Cadrele MAI vor asigura linistea alegerilor

Peste 800 de angajați ai structurilor teritoriale ale M.A.I. din județul Bacău vor fi angrenați în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral.Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.Peste 230 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.De asemenea, dintre cele 634 de secţii de votare constituite la nivelul judetului Bacău, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 322 de secţii. Jandarmii Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău vor asigura măsurile de pază și protecție la 206 secții de votare, lucrătorii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență vor fi prezenți la 83 de secții, iar celelalte secții vor fi asigurate de polițiști de frontieră și din cadrul altor structuri teritoriale ale M.A.I.Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor 104 echipe operative, dintre care 94 formate din polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și 10 echipe formate din jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău.
De asemenea, 174 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și cadre I.J.S.U, sunt constituiți în rezerve de intervenție, pregătiți să acţioneze dacă situaţia operativă o va impune.

45 de persoane salvate, 82 evacuate de pompieri

Vineri, 03 iunie 2016, începând cu ora 08:00, 176 pompieri salvatori au intervenit cu 60 de mijloace pentru desfășurarea misiunilor de limitarea a efectelor negative produse de fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, ce au afectat 37 de unități administrativ teritoriale de pe raza județului Bacău.
Totodată, pompierii militari băcăuani au intervenit pentru salvarea a patru persoane (doi adulți și doi minori) surprinse de creșterea debitului râului Siret. Astfel, numărul total al persoanelor salvate de forțele de intervenție se ridică la 45 de persoane (23 de adulți și 22 de minori).
De asemenea, pompierii salvatori au evacuat trei persoane (doi adulți și un minor), în comuna Brusturoasa, sat Camenca, unde în seara zilei de ieri s-a înregistrat o alunecare de teren ce pune în pericol gospodăria în care locuiau aceste persoane. Evacuații s-au cazat la rude. Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău (I.S.U.J. Bacău) monitorizează împreună cu Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Brusturoasa evoluția fenomenului.
Numărul total al persoanelor evacuate de către pompierii salvatori băcăuani este de 82.
În cursul zilei de ieri, în sprijinul I.S.U.J. Bacău, pentru gestionarea situațiilor de urgență de la nivelul județului, au sosit din cadrul unităților subordinate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență forțe și mijloace, astfel:
  • din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani: trei pompieri militari cu un autoturism pentru muncă operativă şi o instalaţie de potabilizare a apei;
  • din cadrul I.S.U.J. Buzău: doi pompieri militari cu un autocamion de intervenție, două motopompe remorcabile şi patru motopompe transportabile;
  • din cadrul I.S.U.J. Ialomiţa: 20 de pompieri militari cu două autocamioane de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă, o motopompă remorcabilă de mare capacitate, o motopompă remorcabilă Novus şi două motopompe transportabile;
  • din cadrul I.S.U. București IlfovF: trei pompieri militari cu un autoturism pentru muncă operativă și o instalaţie de potabilizare a apei;
  • din cadrul I.S.U.J. Iaşi: o instalaţie de potabilizare a apei;
  • din cadrul I.S.U.J. Brăila: doi pompieri militar cu un autocamion de intervenție, două motopompe remorcabile şi patru motopompe transportabile;
  • din cadrul I.S.U.J. Braşov: 31 de pompieri military și un jandarm cu un autobus aparținând I.J.J. Brașov, o autospecială de intervenție și trei motopompe transportabile.
În continuare pentru asigurarea unui management adecvat al situaţiilor de urgenţă potenţial generate de fenomenele hidro-meteorologice este operaționalizată Grupa Operativă Integrată cu personal din cadrul structurilor M.A.I. (I.S.U.J., I.J.J., G.M.J., I.P.J.), dar și cu reprezentați din cadrul Instituției Prefectului – Județul Bacău.
În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, la nivelul judeţului Bacău, în data de 04 iunie a.c., la ora 06:00, erau nealimentate parțial localitățile Ghimeș și Moinești, fiind afectați 137 de consumatori.
În urma avariei survenite, în data de 02 iunie a.c., în localitatea Bolătău, din comuna Zemeș, la o conductă de transport gaze sunt afectați 1600 de consumatori din comunele Solonț și Zemeș.
La această oră nu sunt drumuri cu circulaţia închisă în județul Bacău. Se circulă cu dificultate, din cauza restricției de tonaj pe drumul național DN12 B – Târgu-Ocna – Slănic Moldova, în zona cartierului Cireșoaia a orașului Slănic Moldova.
Începând din seara zilei de 02.06.2016, pe calea ferată circulația se desfășoară pe tronsonul Faraoani – Valea Seacă cu restricție de viteză pe un singur fir.
Pentru prevenirea apariţiei îmbolnăvirilor în rândul populaţiei, ca urmare a precipitaţiilor abundente şi a revărsării unor cursuri de apă din ultima perioadă la nivelul judeţului Bacău, DSP Bacău a luat măsuri de informare a autorităţilor locale cu privire la măsurile recomandate în această situaţie, precum şi informarea populaţiei cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor (consum de apă îmbuteliată sau fiartă, păstrarea igienei individuale, depozitarea şi consumul alimentelor).
Alături de pompierii salvatori militari, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase au acţionat 76 de polițiști cu 43 mijloace (per schimb), fiind organizați în trei schimburi, din cadrul I.P.J. Bacău, precum și 50 de voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu nouă mijloace.

Pompierii salvatori băcăuani vor rămâne la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase până când comunitățile vor reveni la starea de normalitate.

Mita electorala la Sascut, marca ALDE si PNL



Vineri, 3 iunie, cu doua zile inainte de alegerile locale, mintile unora dintre candidati s-au incetosat, aplicand o mai veche practica: cea a mitei electorale. Un astfel de eveniment s-a petrecut in comuna Sascut unde, in jurul orei 14.30, mai multi membri si simpatizanti ALDE si PNL (printre care Petre Ene, socrul lui Marin Chiriac, candidat ALDE la functia de consilier local) s-au prezentat in Concesti la poarta Danielei Dobrea careia i-au oferit niste ciorapi, o sticla de suc si una de vin si 30 de lei pentru a-l vota duminica pe Costea Nicolae, candidatul ALDE la functia de primar al comunei Sascut si, desigur, ginerele sau, ca si consilier. Astfel de "cadouri" au mai fost oferite si altor sateni, desigur, in scop de mita. Evenimentul cu pricina a fost surprins si de alti sateni care imediat au anuntat Politia si, in aceeasi seara, pe la orele 23, doi politisti de la Bacau plus cei de la Postul de Politie Sascut s-au deplasat la domiciliul Danielei Dobrea pe care au ridicat-o si au adus-o la Postul de Politie pentru a da declaratii.Aceasta a recunoscut ca a primit mita din partea socrului lui Marin Chiriac (candidat ALDE la functia de consilier local), ceilalti sateni mituiti refuzand sa dea declaratii. Sesizarea a fost inaintata Biroului Electoral Judetean urmand ca in zilele urmatoare sa fie derulata o ancheta de amploare. (Ovidiu C.)