Postasul aduce pasaportul acasa

Direcţia Generală de Paşapoarte anunţă că, începând de luni, cetăţenii români pot solicita transmiterea paşapoartelor simple electronice la domiciliu/reşedinţă. Contravaloarea acestui serviciu este de 8,68 lei inclusiv TVA.
Direcţia Generală de Paşapoarte vine astfel în sprijinul cetăţenilor prin includerea facilităţii de transmitere a paşapoartele simple electronice la domiciliu/reşedinţa solicitantului, prin curierat rapid. Prin această măsură se elimină obligația persoanelor de a se prezenta la ghişeu pentru a ridica pașaportul, rămânând doar necesitatea prezentării la momentul depunerii documentelor necesare eliberării documentului de călătorie.
Curierul va livra paşaportul sub semnătură de primire doar titularului, unuia dintre părinţi (în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani) sau unei persoane împuternicite (prin procură specială autentificată). Destinatarul primeşte automat un sms în care este informat cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea, adresa la care va sosi curierul si numărul de document de transport ce va însoţi plicul cu paşaportul.
Dacă în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării prin sms destinatarul paşaportului nu este găsit la adresă iar curierul nu a putut lua legătura telefonic cu destinatarul, plicul conţinând paşaportul va fi returnat la sediul serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple judeţean din raza de domiciliu/reşedinţă. Paşaportul va putea fi preluat oricând de la sediul respectivului serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple.
Termenul legal de eliberare a paşaportului simplu electronic este de cel mult 30 de zile. În practică, Direcţia Generală de Paşapoarte eliberează aceste documente de călătorie în 10 zile lucrătoare.
Comenteaza prin Facebook

"Hanul lui Matei", preferat de turisti

Construit in anii '90, "Hanul lui Matei" din Dealul Magura continua si acum, la peste 20 de ani sa fie un loc de recreere atat pentru bacauani, cat si pentru cei care tranziteaza Bacaul in drum spre Onesti. Situat la 20 de kilometri de Bacau, "Hanul lui Matei" pune la dfispozitia clientilor, non-stop, diverse meniuri in cadrul unui modern restaurant cat si servicii dfe cazare. Chiar si acum, la mai bine de 20 de ani de la infiintare, "Hanul lui Matei" continua sa fie un principal punct de atractie pentru serile de discoteca pe care le ofera clientilor ce ii trec pragul, Potrivit administratorului complexului, Crisan Matei ideea de a realiza acest complex a aparut imediat
dupa evenimentele din Decembrie '89 si in cateva luni a si fost ridicat. "Imediat au inceput sa soseasca numerosi bacauani si nunumai, iar idea de a-i da acest nume  a pornit de la faptul ca pe vremuri, in zona un han a unui asa zis Popescu si m-am gandfit ca in aceasta zona ar fi nemaipomenit daca si eu as putea realiza un loc de agrement si distractie". In momentul de fata, "Hanul lui n Matei din Dealul Magura ofera clientilor, printre altele, 6 camere de cazare cu cate un pat si doua paturi, la cele mai inalte standare, atat pe timp de ara, cat si iarna.

"Hanul lui Matei" din Sanduleni, punct de atractie

Un alt "Han al lui Matei" se afla la aproape 5 km, spre Onesti, chiar la intrarea in comuna Sanduleni.
Hanul lui Matei 2 este situat la o distanta egala de Onesti si Bacau (25 Km), in apropierea salinei din Targu Ocna. Unitatea are o capacitate de cazare de 30 locuri in 15 camere duble matrimoniale si twin . Fiecare camera este dotata cu baie proprie, balcon, televizor si cablu tv. Oaspetii pot servi masa la restaurantul hanului. Meniul cuprinde o gama variata de preparate din bucataria traditionala romaneasca. Localul este ideal pentru organizarea oricarui tip de eveniment, dispunand de o capacitate de 120 de locuri la interior si 70 de locuri pe terasa. Hanul lui Matei 2 dispune de parcare pentru autoturisme si tiruri. La ambele complexuri, preturile sunt dintre cele mai atractive, potrivit lui Crisan Matei, preturile nefiind modificate de mai bine de doi ani. Ovidiu CONSTANTINESCU

Sustac a invocat motive de sanatate

Consiliul Local (CL) Bacău va lua act în ședința extraordinară de vineri, 20 iunie, de demisia viceprimarului Mihai Șuștac. Pe 29 mai, acesta a depus la sediul Primăriei Bacău demisia din funcția de vice, pe fondul unor disensiuni acutizate cu primarul Romeo Stavarache. Șuștac a invocat motive de sănătate în susținerea demisiei, solicitând eliberarea din funcție începând cu 30 mai, a doua zi după depunerea documentului la sediul Primăriei. Demisia viceprimarului devenise o chestiune de timp, în condițiile în care relațiile acestuia cu primarul în funcție, Romeo Stavarache, se răciseră evident, pe fondul unui imens scandal pornit de la un denunț la DNA efectuat de Șuștac în urmă cu aproximativ o lună. Fostul viceprimar a declarat că intenționează să rămână consilier local PNL.
În cursul acestei săptămâni, primarul Stavarache a pus capăt speculațiilor declarând că viitorul viceprimar va fi tot un liberal. Două nume au făcut deja carieră în mediul administrativ: eternul Ilie Bîrzu, veșnic candidat la diverse funcții de rezonanță, dar și tânăra speranță Laurențiu Novac Diaconu, cadru didactic al Universității „George Bacovia”.
După un scandal în cadrul unei ședințe a Biroului Politic al PNL Bacău, numele lui Bîrzu pare să fi căzut în dizgrație, colegii liberali nefiind de acord cu nominalizarea sa la funcția de viceprimar, deși aceasta fusese propusă chiar de primarul Romeo Stavarache, șeful PNL Bacău. Până la sfârșitul lui iunie, este de așteptat ca municipiul Bacău să aibă o formulă completă la conducere.

STAR MUSIC CHAMPIONS

Sambata, 21 iunie 2014, la Complexul Comercial IICORA BRATIANU din Constanta va avea loc Festivalul Concurs National '' STAR MUSIC CHAMPIONS '',  editia a iii-a. Competitia este organizatade Federatia STAR MUSIC Romania, condusa de bacauanul Costica Oprea. Inscrierile se fac prin telefon la 0745356330-Matei MUNTEANU. Taxa de participare este de  50 lei la individual,  20 lei/persoana (perechi,trupe,grupuri,ansambluri) si se achita si in ziua concursului
Potrivit organizatorilor, programul intrecerii se prezinta astfel : ora 14.00-15.00 proba de sunet si inscrierile pe sectiuni ; ora 15.00-18.00 desfasurarea concursului. Se pot dace inscriei si in timpul desfasurarii concursului la MUZICĂ UŞOARĂ, POPULARĂ, ETNO, DOINE, BALADE, PETRECERE, ROMANTE, CLASICĂ,CORALĂ ,RELIGIOASA, KARAOKE, ROCK, FOLK, HIP-HOP, JAZZ,COUNTRY, INSTRUMENTALĂ, DANS, TEATRU, POEZIE, PICTURĂ,DESEN, SCULPTURA, GRAFICA, CARICATURĂ, FOTO – VIDEO, UMOR, ECOLOGIE, MODELING, SPORT(accesibile locatiei unde se desfasoara festivalul), DATINI, TRADITII SI OBICEIURI ALE ETNIILOR DIN ROMANIA SI A ROMANILOR
Ovidiu C.

Crucea Rosie, la mitingul aerian


Echipa Crucii Roșii Bacău a asigurat în acest week-end intervenția de urgență în cadrul a trei evenimente importante din viața comunității băcăuane. Sâmbătă am instalat un punct de prim ajutor și informare la mitingul aviatic organizat de Baza 95 Aeriană ”Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”, la care au fost prezenți aproximativ 1000 de băcăuani. Aceștia au putut să admire evoluțiile aeronavelor militare  MiG-21 LanceR, IAR-99 Șoim, IAR-330L Puma SOCAT, C-27J Spartan,  dar și aparate de zbor sportiv și de agrement ca  Extra-300, Festival, Zlin Z 142, Appolo Fox, Cesna 210, CTSW, Wilga sau IAK-52TW.De asemenea, sâmbătă și duminică, un echipaj format din asistent medical și ambulanțier a asigurat medicina de urgență la Campionatului Naţional de Judo Under 14, întrecere care s-a desfăşurat la Sala Sporturilor Bacău. Din nefericire, au existat și câteva accidente, echipajul nostru intervenind prompt în cele patru cazuri de fracturi, cele câteva cazuri de epistaxis (hemoragie nazală) și de mici traumatisme suferite la membrele inferioare și superioare.
Nu în ultimul rând, menționăm că în acest sfârșit de săptămână s-a desfășurat, pe circuitul de karting Speed Park din sudul municipiului Bacău, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Karting – Dunlop 2014. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 14-15 iunie, fiind organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS). Și aici, echipajele Crucii Roșii Bacău au fost prezente, pregătite să intervină dacă acest lucru ar fi fost necesar.

"Investeste in oameni"


Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA a demarat în data de 24 aprilie 2014 proiectul strategic “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din Romania la programele de formare profesională continuă”. Conferința de deschidere organizată în cadrul proiectului va avea loc Marți  17 Iunie 2014, ora 11, la Hotel Howard Johnson Grand Plaza, Sala Iridium Grand Ballroom, Calea Dorobanților, Nr. 5-7, București. Proiectul “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din Romania la programele de formare profesională continuă”, este cofinanţat din Fondul Social EuropeanInvesteşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.
Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de calificare pentru 2.520 de angajați necalificați și/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social, contribuind la facilitarea / îmbunatatirea accesului și participării la programe de formare profesională continuă (FPC) din cele 8 regiuni de dezvoltare din Romania: Nord –Est (Bacău), Sud-Est (Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea); Sud-Muntenia (Prahova); Sud – Vest Oltenia (Olt); Vest (Arad, Hunedoara, Timis); Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Satu-Mare); Centru (Alba, Brasov, Mures); Bucuresti-Ilfov (Bucuresti – Sectorul 5, Ilfov). Grupul țintă al proiectului va fi format din angajati necalificați (cu vârste între 18 și 64 de ani) pentru domeniul în care lucrează sau cu un nivel scăzut de calificare, respectiv:
·nivel 1 de calificare - Îngrijitor copii, Babysitter, Îngrijitor bătrâni la domiciliu, Brancardier.
nivel 2 de calificare – Infirmieră, Îngrijitor bolnavi la domiciliu, Mediator sanitar, Operator introducere, validare și prelucrare date. În cadrul conferinței se vor prezenta obiectivele specifice și rezultatele preconizate în urma implementării proiectului, fiind invitați să participe, alături de reprezentanți ai partenerilor în proiect, reprezentanţi mass-media, specialişti din organizaţiile publice şi private care îşi desfaşoară activitatea în domeniul formării profesionale continue, precum şi reprezentanţi ai grupului ţintă.
Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la:
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România. str. Str. Biserica Amzei nr.29, sector 1, Bucuresti Tel: +40 21 317 60 06 int. 111, E-mail: ina.pusta@crucearosie.ro, Persoana de contact: Ina PUSTA
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, filiala Bacău. Str.Oituz, nr.61, Bacău 
Tel: 0234 523 733, E-mail: crucearosie.bacau@gmail.com, Persoana de contact: Raluca Diaconu

"Primitii" de Sf. Petru si Pavel

Duminica, 29 iunie, pe langa faptul ca vor fi sarbatoriti Sf Petru si Pavel, in comuna Luizi Calugara va fi mare sarbatoare. La Biserica din localitate are loc "Primitii", manifestare ce are ca protagonisti trei preoti originari din Luizi Calugara, absolventi de deminar ce urmeaza sa slujeasca. Ei vor sustine prima slujba in comuna natala, dupa care vor fi repartizati in diverse parohii. Sunt asteptate numeroase fete preotesti, precum si inalte fete bisericesti din partea Episcopiei Iasiului. .

Prioritatile primarului din Luizi Calugara

Zilele trecute a avut loc investirea un functia de primar al comunei Luizi Calugara a lui Florentiu Butacu (PSD), ales in aceasta functie cu trei saptamani in urma. Reamintim ca Butacu a mai detinut functia de primar in mandatul 2000-2004, perioada in care comuna a cunoscut o puternica dezvoltare. Astfel ca functinarea administratiei locale nu este pentru dansul o enigma. "Imprtant sa tinem pasul si sa continuam tot ceea ce s-a inceput in anii precedenti", spune edilul. Potrivit acestuia, una din prioritatile majore o reprezinta finalizarea Planului Urbanistic General (PUG) pentru ca toate gospodariile si locuintele din comuna sa intre in legalitate. Pentr acesta, este de parere primarul, ca intai e nevoie de obtinerea tuturor avizelor, lucru ce se va intampla cel mai tarziu pana la finalul lunii august.De asemenea, se va avea in vedere extinderea retelei de apa, energie electrica, sau reabilitarea unor drumuri.(Ovidiu C.)

Capusele invadeaza Bacaul

In ultimele cinci zile, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau, s-au prezentat 32 de persoane care au fost muscate de capuse. Acolo unde a fost cazul, cadrele medicale au extras capusa, iar celorlalti le-au prescris o reteta cu antibiotic cu spectru larg ori i-au indrumat catre medicul de familie.De altfel, oficialii de la Spitalul Judetean le-au recomandat bacauanilor, inca de la aparitia primelor cazuri, sa se indrepte catre cabinetul doctorului de familie, pentru ca muscatura de capuse nu reprezinta o urgenta si, astfel, sa nu mai aglomereze unitatea.

Valeriu Gheorghe, ambasador in Qarar

După 6 ani petrecuţi în Filipine, Valeriu Gheorghe pleacă în Peninsula Arabă 
Valeriu Gheorghe a primit zilele acestea numirea ca şef al unei noi misiuni diplomatice. De data aceasta, băcăuanul a fost numit ambasadorul României în Qatar. El are deja la activ o experienţă diplomatică de şase ani în Filipine. Statul Qatar este un emirat arab în Sud – Vestul Asiei, pe coasta de Nord a Peninsulei Arabe. Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic. Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol. Potrivit CIA World Factbook, este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor, de aproape 100.000 de dolari anual pe cap de locuitor. Populaţia ţării, la nivelul anului 2010 era de peste 1,8 milioane de locuitori, iar capitala ţării este Doha.

Fetita de doi ani, ratacita in padure

O copilă de numai doi ani a rătăcit o noapte întreagă prin pădure. Lăsată nesupravegheată de părinţi, fetiţa a plecat împreună cu fratele ei şi doi verişori, toţi cu vârste sub cinci ani, în pădure, după mure. Cei trei băieţi s-au întors singuri acasă, însă copila de doi ani a fost găsită abia dimineaţa de poliţişti, cu ajutorul câinilor.Fetiţa de doi ani din comuna băcăuană Pânceşti a plecat de acasă duminică seară, împreună cu fratele ei şi alţi doi verişori, în pădure. La un moment dat, copila s-a rătăcit."O plecat la mure. Asa mi-o zis copiii. ei cand o venit o venit toti 3 acasa i-am intrebat: mama, da fata unde-i? o zis nu stiu, am cautat-o totii, cu politie, cu vecini de-ai nostri", a spus mama fetiţei.  Oamenii legii au reuşit că o găsească abia dimineaţă cu ajutorul câinilor. Mai bine de douăsprezece ore copila, care era îmbrăcată sumar, a rătăcit prin pădure. "Cand au gasit-o era moarta, moarta de foame. Ea era intr-o rochita, n-avea incaltaminte, pe cap nimic" Fetiţa a fost dusă direct la Spitalul de Urgenţă din Bacău. Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Bacău au alertat şi Protecţia Copilului. Inspectorii au deschis o anchetă.


Voluntarii ISU, la start


Timp de două zile, echipajele calificate la faza județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă îşi vor demonstra măiestria pe Stadionul Orăşenesc Târgu Ocna.În perioada 12 - 13 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău va organiza pe Stadionul oraşului Târgu. Ocna, etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă de la localităţi, instituţiile publice şi operatorii economici din judeţul Bacău. La faza judeţeană vor participa echipajele calificate la etapele regionale care s-au desfășurat, în perioada 05 – 11 iunie a.c., în localitățile Comănești, Răchitoasa, Tg. Ocna și Bacău.Concursul este structurat, astfel:- pe data de 12 iunie 2014, vor participa Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă de la localităţile dotate cu autospeciale de stins incendii;: pe data de 13 iunie 2014, vor participa Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă de la operatorii economici şi instituţiile publice dotate cu motopompe şi autospeciale de stins incendii.Pentru participarea la concurs, loturile serviciilor voluntare şi private vor avea în componenţă un antrenor (şeful serviciului), opt concurenţi şi două rezerve, care vor avea calitatea de angajat sau voluntar în serviciul din care fac parte. Echipajele participante îşi vor demonstra măiestria la probele: pista cu obstacole pe 100 m, ştafetă 4x100 m, dispozitivul de intervenţie.Echipele clasate pe primele locuri vor primi diplome, cupe şi medalii personalizate, urmând să participe la faza interjudeţeană. Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă; evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.Organizarea şi desfăşurarea concursului vor fi asigurate de o brigadă de arbitri formată din personal din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău.

Transferati la domiciliu

Un director şi doi şefi de formaţie din cadrul E.ON Moldova, precum şi primarul comunei băcăuane Sascut, arestaţi preventiv în urmă cu o lună pentru fapte de corupţie, au fost eliberaţi din arest joi, magistraţii Judecătoriei Bacău înlocuind această măsură cu cea a arestului la domiciliu.
Magistraţii Judecătoriei Bacău au hotărât eliberarea din arestul Poliţiei a directorului şi celor doi şefi de formaţie din cadrul E.ON Moldova, precum şi a primarului comunei băcăuane Sascut, Cristian Bostan, care fuseseră arestaţi preventiv, la începutul lunii mai, pentru fapte de corupţie, trafic de influenţă şi furt de energie electrică, potrivitl MEDIAFAX.
În fapt, magistraţii băcăuani au înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru toate cele patru persoane, respectiv directorul Departamentului de Investigaţii Antifraudă a E.ON Moldova, Bogdan Marius Chiţescu, doi şefi de Formaţii Măsură Bacău din cadrul aceleiaşi companii de electricitate, Ciprian Constantin Anisei şi Claudiu Popovici, precum şi edilul din Sascut, Cristian Bostan.
Atât procurorii care fac cercetări în acest caz, cât şi cele patru persoane arestate în prezent la domiciliu au contestat hotărârea Judecătoriei Bacău, care însă le-au fost respinse de instanţa superioară, respectiv Tribunalul Bacău.

Politistii ies in strada de Rusalii

În judeţul Bacău, în perioada sărbătorii Rusaliilor, peste 900 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi apărarea patrimoniului public şi privat.Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în zona lăcaşurilor de cult, a staţiunilor turistice şi în zonele de agrement, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute.În această perioadă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.
Astfel, în perioada 07- 09 iunie a.c., 945 de poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi poliţire rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor.
Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea accidentelor, pe lângă prezenţa activă în trafic, poliţiştii vor acționa pe 10 tronsoane de drumuri naționale cu autospeciale dotate cu aparate de măsurare a vitezei.
De asemenea, poliţiştii vor asigura desfăşurarea în siguranţă a manifestărilor religioase şi cultural – artistice și sportive, acţionându-se pentru prevenirea furturilor din buzunare, poşete, genţi, a celor din autoturisme, precum şi a tâlhăriilor. Sunt în atenţie zonele turistice şi de agrement şi lăcaşurile de cult din judeţul Bacău, unde se preconizează prezenţa unui număr însemnat de persoane.
Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite în această perioadă polițiștii băcăuani adresează cetățenilor căteva sfaturi menite să conducă la prevenirea furturilor din locuințe, autoturisme, buzunare, genţi și poşet.:

Drumurile din Negri intra in reabilitare

Desi bugetul pe acest an (aproximativ 4 miliarde de lei vechi) abia daca permite supravietuirea localitatii, primarul comunei Negri este hotarat sa finalizeze sau sa demareze proiectele propuse in campania electorala din 2012. Asa incat, dupa inundatiile de anul trecut, edilul localitatii, Eugen Dumea (foto), a contactat DGA (Directia Generala a Apelor Siret) pentru decolmatarea paraului Mora, actiune care nu a mai fost realizata de mai bine de 30 de ani. Asa incat ,la ora documentarii noastre deja se realizau lucrari de largire a malurilor. "Le-am solicitat ajutorul si au raspuns prompt, au si venit in cateva zile sa se apuce de lucrari. Altfel, in cazul unor caderi de apa considerabile, ca anul trecut, urma sa fie inundate din nou vreo doua sate. Asa ca dupa finalizarea largirii albiei, speram sa nu mai fim amenintati de inundatii", spune primarul Dumea.
Un alt proiect ambitios care se spera a fi demarat in vara acestui an (dupa obtinerea finantarii) este reabilitarea a 5 km de drum intre satele Poiana si Negri, lucrare ce a fost estimata la 42-43 de miliarde de lei vechi. "Toate documentele sunt gata, asteptam sa prindem finantarea, lucru ce se va intampla in urmatoarele luni si in iulie-august sa putem demara si lucarile", spune edilul.
Un alt proiect la care edilul spera sa inceapa lucrarile in cel mai scurt timp este reabilitarea drumului Traian-Damienesti, pe o distanta de 22 km, pentru care, asteptarile sunt indreptate catre cel mai tarziu anul 2015, un proiect extrem de important pentru locuitorii din Negri. "Deocamdata, din fondurile proprii reusim sa le intretinem, asa incat cei care circula cu masinile sa nu simta vreun disconfort".
Daca in ultimii ani, fenomenul infractional luase amploare pe raza comunei Negri, administratia locala a decis sa instaleze in 10 puncte camere de luat vederi care monitorizeaza secunda cu secunda activitatea satenilor. "Le-am instalat in urma cu 2-3 luni si deja se vad rezultatele, Stind ca sunt monitorizati, oamenii din Negri au nu au mai recurs la infractiuni, asa cum se intampla in urma cu un an, spre exemplu", adauga primarul Dumea. Ovidiu C.

"Primavara traditiilor" la Helegiu

Zilele trecute, la propunerea dnei profesor Adriana Lupu, la Helegiu a avut loc o manifestare numita ,,Primavara traditiilor''. A fost o idee pe care administratia localai isi propusesera sa o aplice dar dna Lupu, a fost catalizatorul ce a determinat ca acest proiect sa se concretizeze acum. "Initial, am dorit ca invitatii sa fie din tot teritoriul Gal-ului ,,Valea trotusului'' dar cum unii primari au fost sceptici, am reusit sa organizam aceasta editie pilot doar pe baza participarii comunelor Casin, M Casin si, evident Helegiu. Scopul declarat a fost promovarea si perpetuarea traditiilor. Eu, asa cum am spus-o, am vazut in aceasta manifestare si o modalitate de a promova produsele traditionale, autentice, in scopul comercializarii. Sunt convinsa ca in fiecare comuna exista gospodine care fac diferite produse in gospodarie ce detroneaza oricând produsele din supermarket. Merg mai departe si spun ca vom avea, chiar daca va mai dura ceva timp, un magazin al GAL-ului unde vor fi expuse si comercializate aceste produse. Si branza de la Urechesti, si ficatul de gasca de la Helegiu vor ajunge sa-si gaseasca locul aici. Incurajez aceasta initiativa locala si doresc sa sprijin producatorii locali sa-si vanda produsele in locuri special dedicate. Pana atunci, le multumesc tuturor gospodinelor participante, si promit ca vom raspunde si noi invitatiilor", sustine "primarita" din Helegiu,Mihaela Badic (foto). Ovidiu C.

Comuna Saucesti e in plina transformare

 Anul 2014 poate fi numit, cu siguranta, anul schimbarii la fata al comunei Saucesti, an  ce corespunde unei intregi actiuni de modernizare a comunei. Potrivit primarului localitatii, Valentin Manea, in acest an urmeaza sa sa fie finalizate mai multe proiecte de interes local, fie cu finantare nationala, fie cu finantare de la Uniunea Europeana. Luni, la ora vizitei reporterilor RADIO BACAU in comuna, totull era plin de forfota: deja se executau lucari de reabilitare drumului judetean de strabate comuna Saucesti, respectiv DJ 207, intre Siretul si Saucesti, precum si reabilitarea unei importante portiuni de drum din Bogdan, in sensul amenajarii de trotuare, a centrului civic, a scolii, lucrare realizata cu
fonduri de la Uiuninea Europeana. "Toate lucrarile sunt moderne si speram ca in acest an sa le si finalizam, asa incat acestea, ca si altele sa schimbe la fata comuna Saucesti:, precizeaza primarul Valentin Manea.
Alte lucrari vizeaza modernizarea rigolelor si corectarea torentilor, in acest caz administratia locala aflandu-se la stadiul organizarii de licitatii pentru desemnarea executantilor lucrailor. Alte proiecte vizeaza reabilitarea asezamintelor culturale, intre care Caminele culturale si a scolilor, pentru care se asteapta ca executia lor sa fie gata in acest an. ca sa nu mai amintim aici de manifestarile organizate in premiera pentru saucesteni de la inceputul mandatului de primar al lui Valentin Manea a Zilelor Comunei, dar si sabatorirea zilei de 1 iuni. Ca to veni vorba, ample manifestari prilejuite de aniversarea celor mici au avut loc si in acest an.Ovidiu C

"Sanitarii Priceputi" la final


Asa cum anuntam anterior, la sfârsitul saptamanii, în zilele de 31 mai și 1 iunie 2014, la Sala de Atletism din Bacau, a avut loc faza judeteana a CONCURSUL PENTRU EDUCATIE, SANTATE  SI PRIM AJUTOR “SANITARII PRICEPUTI”, ediția cu numărul 52, proiect realizat și finanțat cu sprijinul  Primariei Bacau si Consiliului Local Bacau. "Concursul se adreseaza tinerilor din ciclul gimnazial si liceal, iar obiectivele pe care ni le propunem an de an prin organizarea acestui eveniment sunt: însuşirea cunoştinţelor despre acordarea corectă a primului ajutor de bază, dezvoltarea sentimentului solidarităţii
umane faţă de cei aflaţi în suferinţă, noţiuni privind adoptarea unui mod de viaţă sănătos, precum şi însuşirea cunoştinţelor despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie", spune directorul Crucii Rosii Bacau, lt.col. (r) Dan Marcel Babliuc.
Anul acesta, câstigatorii de pe primul loc de la sectiunea licee vor participa la faza nationala, organizata la Buzau la sfârsitul lunii iulie.Iata si rezultatele concursului:

Clasele V-VIII:
Locul I: Scoala Gimnaziala "Al. I. Cuza" Bacau;
Locul al II-lea: Scoala Gimnaziala "Miron Costin" Bacau;
Locul al III-lea: Scoala Gimnaziala Nr. 10 Bacau.
Mentiune I: Scoala Gimnaziala “Nicolae Iorga” Bacau.

Clasele IX-XII:
Locul I: Colegiul National " Gh. Vrănceanu" Bacau;
Locul al II-lea: Liceul Teoretic "Spiru Haret" Moinesti;
Locul al III-lea: Colegiul National "Vasile Alecsandri" Bacau;
Mentiune I: Colegiul National "Ferdinand I" Bacau.
Parteneri intrecerilor au fost Inspectoratul Scolar Bacau si Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Bacau. 
Ovidiu CONSTANTINESCU 

Natural Expo, la Bacau


In perioada 6-8 iunie 2014 va avea la Muzeul de Isdtorie editia a 4-a, a doua editie in Bacau a NATURAL EXPO, eveniment al carui coorganizator este Farmacia Naturii. Natural Expo este un eveniment ce promoveaza un stil de viata echilibrat, avand ca principale teme Sanatatea si Frumusetea.Natural Expo va cuprinde trei sectiuni: conferinte si workshop-uri, in cadrul carora cei mai cunoscuti conferentiari din tara si din strainatate va vor impartasi secretele unui stil de viata sanatos; invitat special este acad.prof.dr.farm. Ovidiu Bojor, reputat cercetator roman binecunoscut pentru aportul sau asupra fitoterapiei si principiilor naturiste de viata; demonstratii – unde veti avea posibilitatea sa testati eficienta produselor si serviciilor oferite de firmele participante; expozitie cu vanzare – unde veti putea gasi produse si servicii de inalta calitate, a caror eficienta a fost dovedita in timp. De asemenea, veti putea profita de ofertele speciale si tombolele cu premii atractive disponibile doar in cadrul expozitiei! Vizitand Natural Expo, aveti acces la numeroase produse naturale, ideale pentru sanatatea si bunastarea dumneavoastra, amintindu-va ca un trup sanatos inspira intotdeauna un zambet frumos.

Inculpati in arest la domiciliu

Judecătorii au dispus sâmbătă, 31 mai, plasarea în arest la domiciliu a inculpaților din deja celebrul dosar privind furtul de energie electrică din rețeaua E.ON. Printre inculpații care vor sta în arest la domiciliu se numără și primarul suspendat al Sascutului, Cristinel Bostan.
Decizia magistraților Judecătoriei Bacău a fost luată în contextul discuțiilor privind prelungirea perioadei de arest preventiv a mai multor inculpați. Judecătorii au respins solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, care solicitaseră prelungirea termenului. Între cei plasați în arest la domiciliu se numără CHIŢESCU MARIUS BOGDAN, ANISEI CONSTANTIN CIPRIAN,POPOVICI CLAUDIU şi BOSTAN CRISTINEL COSTEL. Aceștia fuseseră arestați preventiv la începutul lui mai, când procurorii, alături de lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție, au realizat mai multe percheziții în diverse locații din Bacău, în legătură cu mai mulți suspecți de furt de energie electrică. 
Datele existente în dosarul furtului de curent de la E.ON au relevat faptul că societatea controlată de primarul suspendat de la Sascut, Cristinel Bostan, fura energie electrică de ani de zile și că infracțiunea era cunoscută oficialilor furnizorului de electricitate. În urma unor verificări efectuate de inspectorii energetici ai E.ON, a reieșit că Dragoliv Sascut se alimenta, în mod ilegal, cu energie electrică din instalația unui alt abonat E.ON Moldova, Centrul de Îngrijire Elias și că anterior se racordase la rețea printr-un contor ce nu aparținea E.ON Energie România. Inspectorii au elaborat o notă de constatare prin care s-a stabilit un prejudiciu de 56.000 de kw aferent perioadei 5 septembrie 2013 – 2 decembrie 2013.
Odată cu arestarea preventivă a primarului sascutean, Prefectura Bacău a dispus suspendarea din funcție a acestuia, atribuțiile lui Cristinel Bostan fiind preluate de viceprimarul Aurel Borțun. Judecătoria Bacău hotărâse pe 6 mai arestarea pentru 29 de zile a mai multor inculpați în dosarul furtului de energie electrică, între aceștia numărându-se Cristinel Bostan, Bogdan Chițescu, Ciprian Anisei, Claudiu Popovici și Ștefan Andrieș, patronul firmei Anca Rom SRL.