Sascut, o comuna de Mileniul 3

Comuna Sascut, care numara in momentul de fata  undeva in jurul a 8.100 de locuitori (cu aproape 20 la suta mai putini), dispune in acest an de un buget de 112 miliarde de lei (bani vechi), bani care, potrivit administratorului public al comunei, Constantin Apostol ajung pentru cheltuielile pe care amdinistratia locala le are in acest an. "Previzionam ca, din resurse proprii, respectiv taxe si impozite locale sa ne invartim undeva in jurul a 65-70 la suta, desi in actualele conditii este foarte greu, avand in vedere ca majoritatea locuitorilor comunei traiesc din agricultura", ne-a declarat Apostol.
Chiar si in aceste conditii, administratia locala a comunei se poate lauda cu o sumedenie de proiecte realizate in ultimii ani. Este vorba in principal de amenajarea unei piete moderne prin construirea unei hale, in anul 2009, unde producatori de pe teritoriul comunei si nu numai isi pot comercializa produsele", spune Apostol.
Un alt proiect, ambitios, demarat la inititativa primarului Cristinel Bostan vizeaza  accesarea a 2,5 milioane de Euro (printr-un proiect european) pentru realizarea a 4,8 km de drumuri de pe raza localitatii. Un alt proiect vizeaza obtinerea finantarii pentru reabilitarea a alor 6,3 km de drum prin PNDL.
De asemenea, actuala administratie, aflata intr-o constructiva continuitate, a reusit construirea unei noi gradinite, areabilitarea si dotarea unui camin cultural. Si, ce e mai important, potrivit spuselor administratorului public Apostol, dotarea comunei cu toate utilajele de care are nevoie pe perioada de iarna.
"Am reusit sa constituim un parc auto si sa-l dotam cu utilaje in valoare de un milion de euro, asa incat avem deja doi ani de cand nu mai avem nevoie de alte institutii sa ne ajute pe timp de iarna", spune Apostol. Si, ce e mai important, Sascut-ul dispune momentan si de o formatiune proprie de pompieri.

Serviciu propriu de Salubritate

In timp ce multe din comunele judetului abia daca reusesc sa faca fata salubritatii, in comuna Sascut acest lucucru este deja rezolvat. S-a creat un serviciu propriu, dotat cu mijloace specifice si, mai nou, dupa cum ne spune Constanti Apostol fiecare locuitor a primit deja un tomberon in care sa-si depoziteze rezidurile menajere, asa incat am ajuns acum, in iulie 2013 sa nu mai avem gunoaie depozitate pe dealuri sau pe albiile paraurilor. Avem propriul nostru serviciu de salubritate, mai ales ca dispunem si de utilaje specifice".

Nota 10 la Capitolul comunicare

Pana in 2008, comunicarea dintre administratia comunei si locuitori era una deficitara. De curand insa, edilii se pot lauda ca au reusit sa realizeze o punte eficienta de legatura intre ei si locuitorii comunei. Astfel, locuitorii comunei pot apela oricand, la orice ora din zi si din noapte administratia comunei pentru a prezenta problemele cu care se confrunta. "Important e insa faptul ca am reusit sa-i constientizam pe oameni ca atunci cand fac o cerere catre primarie sau fac un apel telefonic sa spuna si numarul imobilului unde locuiesc pentru a ne fi mai usor nou si institutiilor solicitate sa-i ajutam. Si am reusit acest lucru", adauga Constantin Apostol.

Lipsa de personal in primarie

Conducerea Primariei Sascut cauta solutii si s-a oprit la doua variante: sa solicite Agentiei Nationale a Functionarilor Publici sa redistribuie un alt functionar pe acest post sau sa externalizeze serviciul de audit catre o firma de specialitate. Primaria Sascut are neocupate si posturile de arhivar si referent relatii cu publicul. Sarcinile s-au delegat altor angajati, insa „oamenii trebuie sa-si indeplineasca prioritar sarcinile functiei de baza”, a precizat administratorul public. Dupa blocarea angajarilor in institutiile publice in 2008 si reducerea salariilor cu 25 la suta, situatie care i-a determinat pe unii angajati sa-si cauta alte locuri de munca, in primarii s-a instalat criza de personal. Regula pentru angajari a fost ca la 7 libere sa se scoata unul la concurs. Unele primarii din rural au ajuns aproape in imposibilitatea de a mai functiona. Anul trecut, in decembrie, s-a anuntat ca primariile au primit unda verde la angajari, dar numai cu avizul Guvernului si numai pentru posturi unice. Ovidiu CONSTANTINESCU

Blocarea posturilor din sistemul bugetar afecteaza activitatea Primariei Sascut. Institutia ar trebui sa faca de urgenta angajari, insa este limitata de plafonul de salarii si de lipsa aprobarii de la Bucuresti pentru organizarea concursurilor. „Avem nevoie urgenta sa ocupam postul de auditor intern, ne-a declarat Constantin Apostol, administrator public. Am avut si control de la Curtea de Conturi, iar cu aceasta ocazie ni s-a stabilit ca sarcina precisa sa angajam auditor.” Conducerea Primariei Sascut cauta solutii si s-a oprit la doua variante: sa solicite Agentiei Nationale a Functionarilor Publici sa redistribuie un alt functionar pe acest post sau sa externalizeze serviciul de audit catre o firma de specialitate. Primaria Sascut are neocupate si posturile de arhivar si referent relatii cu publicul. Sarcinile s-au delegat altor angajati, insa „oamenii trebuie sa-si indeplineasca prioritar sarcinile functiei de baza”, a precizat administratorul public. Dupa blocarea angajarilor in institutiile publice in 2008 si reducerea salariilor cu 25 la suta, situatie care i-a determinat pe unii angajati sa-si cauta alte locuri de munca, in primarii s-a instalat criza de personal. Regula pentru angajari a fost ca la 7 libere sa se scoata unul la concurs. Unele primarii din rural au ajuns aproape in imposibilitatea de a mai functiona. Anul trecut, in decembrie, s-a anuntat ca primariile au primit unda verde la angajari, dar numai cu avizul Guvernului si numai pentru posturi unice. - See more at: http://www.desteptarea.ro/lipsa-de-personal-la-primaria-sascut/#sthash.VBS3Qih8.dpuf

2 comentarii:

Anonim spunea...

Toate aceste deziderate au prins viaţă încă din 2008 încoace.Că unii nu vor să vadă aceste realizări,o fac din orgolii şi vanităţi personaleÎn perioada 1997-2008,veneam des la Sascut şi pot să vă spun că arăta ca un mic sătuc medieval.Mizeria de pe străzi şi sărăcia oamenilor după revoluţie,când s-a furat tot ce mai rămăsese din Fabrica de Zahăr,IRIC,I.A.S etc ,îmi crea o senzaţie foarte ciudată.Câinii vagabonzi bântuiau exact ca în filmele de groază.Gunoaiele din zona blocurilor lăsau un miros f urât şi ziua şi noaptea. Iar astăzi când îi auzi pe unii mai nostalgici vremurilor de dinainte de 2008 cum se plâng că nu -i bună prestaţia actualilor edili te face să -ţi pui problema existenţei ......Cum să nu vezi ce s a făcut în ceea ce priveşte iluminatul stradal,infrumuseţarea stradală,achiziţionarea utilajelor pt uzul gospodăresc public,maşina de pompieri.Vă întreb! Câte comune din judeţ au aşa ceva ! Cum arăta Piaţa înainte oameni buni! Dar Poşta Veche!Dar Şcolile şi Grădiniţele!Venea vreo maşină să strângă deşeurile menajere ! Auăleo! Aşteptai secole ! Cine să vină oameni buni!Fondurile dispăreau din faşă....unde ajungeau.....grea întrebare !Cred că ştiţi demult acest răspuns.....! Vedeam atunci asfalt de calitate pe străzi,indicatoare,centrale termice în şcoli.Deja vorbim despre unele aspecte noi..... Dar aşa sunt unii dintre noi care nu vor să vadă Soarele vieţii nici la Apus şi nici la Răsărit. Vă amintiţi cum arătau căminele culturale.Se puneau plase de peşte în ele de către braconierii din zonă....oare aceasta era utilitatea funcţionării acelor spaţii....şi acum ne întrebăm.....cine e vinovat pentru perioada aceea grea.....păi răspunsul e f simplu ......tot noi.... Ce să mai zic de mizeria din fosta piaţă....era un mediu infect şi total morbid acolo....remorca cu gunoi exact în faţa locurilor unde se vindeau legume,fructe şi alte produse....Doamne !Era jalnică priveliştea! Troiţele acestea frumoase care ne luminează sufletele şi ne fac mereu să ne gândim la Dzeu, oare ar fi existat vreodată dacă nu am fi fost atenţi în 2008!Vă spun eu că NU!!!Niciodată! Dar noi am fost atenţi în 2008! Am fost atenţi şi în 2012! Şi vom fi atenţi şi în 2016,pentru ca să ne fie bine,să ne bucurăm de realizările făcute de edilii noştri.....să ducem un trai liniştit şi prosper,să nu fim înjuraţi de nimeni,să fim respectaţi,să nu fim bătuţi,să nu fim marginalizaţi de către o gaşcă de hiene asmuţite de tot felul de frustraţi.....noi suntem cei mulţi şi nu vom cădea niciodată în plasa celor puţini.....şi care ne vrăjesc mereu cu tot felul de promisiuni electorale.....ne am săturat fraţilor de minciunile acestor hiene care umblau noaptea cu găleţi,pungi,chibrituri şi alte akareturi cumpărate de prin standul Europa de la chinezi......mai lăsaţi -ne cu minciunile voastre....Auzi !la ei !Că adună semnături pt demiterea primarului!Auzi !Referendum local!Mă voi aţi căpiat! Ce aveţi ! Aţi mâncat carne stricată! Treziţi vă la viaţă oameni buni! la adevăr şi la respect,încercaţi să vedeţi ceea ce se întâmplă în jurul vostru,nu visaţi la vorbele mieroase ale unuia sau altuia care bate aerul cu gura în amintirea vremurilor de demult.Gata ! Sunteţi oameni cu credinţă în Dzeu! Sunteţi cetăţeni serioşi,care nu puteţi fi duşi cu preşul de nişte ospătari,tractorişti,şoferi,crescători de capre şi de oi,porci,viţei şi alţi porcuşori de Guineea,prepeliţe etc-----

Anonim spunea...

Domnul primar Bostan nu va fi demis niciodata prin aceste mijloace urate si inumane lansate de bouleanul de Diaconu Andrei Nicolae si de boschetarii de la barul lui Alin.Niste dobitoci care beau ca niste boschetari,rusinea targului,cica sunt mari economisti,niste terchea berchea care au terminat facultati private gen Spiru Haret si George Bacovia prin 2013.Auzi la ei!Cica ei sunt capabili sa elaboreze proiecte de miliarde pentru irigaţii.Mă leşi mă chiorchiojatule cu minciunile tale!Te crezi cumva la şedinţele lui Răuţă.Prosteşte i frate pe ei la şedinţe,dar nu încerca sa faci valuri la nivelul comunei Sascut.Aici sunt oameni de valoare care ştiu ce înseamnă să accesezi un proiect european.Mă leşi cu minciunile tale de 2 lei.Băi un ochi la slănină şi unul la mămăligă,tu vorbeşti de studii economice juridice şi sociale în Sascut.!Băi căcâcea!Te crezi în barul lui Alin aicea!Sau cumva ca Programul Primariei incepe de la 10 asa cum incepi tu la Rauta!