Incendii la foc automat

Miercuri, 19 septembrie 2012, la ora 15.01, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a fost solicitat să intervină în localitatea Strugari pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria numitului Ion B. La sosirea la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la o anexă, cu destinaţia spaţiu de locuit, construită din bârne din lemn şi cu acoperiş de tablă. Din informaţiile furnizate de martori, cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul, respectiv minorii A. D., în vârstă de 4 ani şi A. I., în vârstă de 8 ani. La locul intervenţiei s-a deplasat şi echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, fără a fi necesară intervenţia acestuia.În urma incendiului, au ars anexa pe o suprafaţă de circa 10 mp, 2 saltele şi un fotoliu şi s-au deteriorat o fereastră şi o uşă.Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Strugari.

 Degajare elemente de acoperiș
 Miercuri, 19 septembrie a.c., la ora 15.40, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în municipiul Bacău la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, pentru degajarea a circa 10 mp de tablă de pe acoperişul căminului colegiului. Pentru îndepărtarea pericolului s-a intervenit cu autoscara mecanică, la o înălţime de circa 10 m.

 Incendiu de vegetație uscată în municipiul Onești
Miercuri, 19 septembrie 2012, la ora 17.30, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti s-a deplasat în municipiul Oneşti, strada Zemeş, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren aparţinând societăți comerciale, care s-a extins şi pe un teren viran din apropiere. În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars circa 400 mp vegetaţie uscată – 200 mp în curtea societăţii şi 200 mp pe terenul viran.
Pentru nerespectarea prevederilor art. 1, pct. 3, lit. S din H.G.R. nr. 537 din 2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, numitul P. B., în vârstă de 56 de ani, angajat al societății comerciale din municipiul Oneşti, a fost sancționat cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 lei.

Incendiu în municipiul Bacău
 Miercuri, 19 septembrie a.c., la ora 18.50, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în municipiul Bacău, pe Bulevardul Unirii, pentru lichidarea unui incendiu produs lângă o clădire dezafectată, de numitul S. P., în vârstă de 42 de ani, care a aprins izolaţia unor cabluri electrice. În urma incendiului au ars circa 10 kg deşeuri de cabluri. Numitul S. P. a fost preluat de un echipaj de poliţie.
La locul intervenţiei s-a deplasat şi echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, fără a fi necesară intervenţia acestuia.

 Incendiu de vegetație uscată în comuna Podu Turcului

Miercuri, 19 septembrie 2012, la ora 18.51, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Podu Turcului a fost solicitat să intervină în comuna Podu Turcului, sat Bălăneşti, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Podu Turcului. Din cauza terenului impracticabil pentru autospecială, echipajul a parcurs pe jos distanţa de aproximativ 2 km, până la locul intervenţiei.
În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars circa 1.000 mp vegetaţie uscată.
Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Podu Turcului.

 Incendiu în comuna Parincea

Joi, 20 septembrie a.c., la ora 02.03, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în comuna Parincea, sat Vladnic, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria numitului A. I., în vârstă de 47 de ani. La sosirea la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la casa de locuit,care are pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă.În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă efectul termic al unui burlan metalic neprotejat termic faţă de materiale combustibile, au ars circa 40 mp din acoperişul locuinţei.La locul intervenţiei s-a deplasat şi echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, care a acordat primul ajutor calificat proprietarului locuinţei, numitul A. I. Acesta a suferit un atac de panică şi a fost transportat la  Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Parincea.

 Transport persoană supraponderală

Joi, 20 septembrie 2012, la ora 04:08, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat de către Serviciul de Ambulanţă să intervină în municipiul Bacău, strada Armoniei, pentru sprijin în transportul unei persoane supraponderale, numitei P. A., în vârstă de 72 ani. Pacienta a fost transportată de echipajul de intervenție din apartamentul său, situat la etajul I al imobilului, la ambulanţă, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la spital.

 Incendiu în orașul Dărmănești

Joi, 20 septembrie a.c., la ora 05.44, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Comăneşti s-a deplasat în oraşul Dărmăneşti, strada Valea Uzului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria numitului S. L., în vârstă de 39 de ani. La sosirea la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la un adăpost de animale cu pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă.
În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii închise, au ars circa 40 mp din adăpostul de animale.
Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Comăneşti.

 Misiune de supraveghere în comuna Brusturoasa

În cursul zilei de ieri, 4 subofiţeri cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au continuat executarea măsurilor complementare în vederea preîntâmpinării reizbucnirii incendiului de pădure, în comuna Brusturoasa, zona Camenca. În data de 19.09.2012, la ora 18.10, a fost efectuat schimbul de efective, 3 subofiţeri asigurând măsurile de supraveghere a zonei pe timpul nopţii.
În dimineaţa zilei de 20.09.2012, la ora 07.15, a început deplasarea spre zona Camenca a 3 subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, în vederea efectuării schimbului de efective.

 Activitatea echipajelor SMURD

În perioada 19.09.2012, ora 07.00 – 20.09.2012, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 6 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Bacău: – câte o intervenție în comunele Nicolae Bălcescu, Gioseni, Tamaşi și Parincea; S.M.U.R.D. Onești: – o intervenție în municipiul Onești; S.M.U.R.D. Moinești: – o intervenție în comuna Poduri.Cornelia COCHIOR

Niciun comentariu: