Se infiinteaza Ţinutului Secuiesc?

Consiliul Judeţean Covasna a adoptat luni un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum local, în 11 martie 2012, privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului şi înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Ţinutul Secuiesc.Grupul consilierilor judeţeni PCM din cadrul Consiliului Judeţean Covasna a depus, încă în luna iulie, la CJ un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum local privind înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Ţinutul Secuiesc, proiect inclus pe ordinea de zi a şedinţei de luni a instituţiei.După lungi dezbateri, reprezentanţii UDMR au propus, la iniţiativa primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, modificarea proiectului de hotărâre iniţiat de cei de la PCM.
Astfel, dacă documentul iniţiat de PCM a avut titlul "proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum local", acesta s-a modificat în "proiect de hotărâre privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetăţenilor din judeţul Covasna privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna şi înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale cu denumirea Ţinutul Secuiesc - Szekelyfold".De asemenea, în urma modificărilor propuse de reprezentanţii UDMR, în hotărâre se stabileşte că în 11 martie 2012 se va organiza un referendum local în judeţul Covasna, ocazie cu care cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin "DA" sau "NU" la următoarele două întrebări: "Sunteţi de acord cu modificarea delimitării teritoriale a judeţului Covasna?", respectiv "Sunteţi de acord cu înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale cu denumirea Ţinutul Secuiesc - Szekelyfold şi cu faptul ca judeţul Covasna să facă parte din această unitate administrativă?".
Proiectul de hotărâre a fost votat de cei 24 de consilieri judeţeni ai UDMR şi PCM, în schimb, cei şase consilieri din partea grupului "Alianţa Românească din judeţul Covasna" au refuzat să participe la vot.
Grupul consilierilor PCM a depus, în luna iulie, la Consiliul Judeţean Covasna, un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum local în judeţul Covasna, prin care oamenii să fie consultaţi dacă doresc ca, în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României, să se înfiinţeze unitatea administrativ-teritorială Ţinutul Secuiesc.În document se preciza că la referendum populaţia va fi întrebată: "Ca locuitor al judeţului Covasna, doriţi ca în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României să se înfiinţeze unitatea administrativ-teritorială Ţinutul Secuiesc, cu teritoriul şi prerogativele descrise în proiectul de lege cu titlul: «Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc»?".

Produse de proasta calitate la DEDEMAN

Acum trei ani, aparuse pe piata o soba cat de cat interesanta si, pentru multi, gata sa incalzeasca pe timp de iarna. Asa incat, Mihai C. s-a decis sa-si achizitioneze o astfel de soba. Pretul insa intrecea orice asteptari: aproape 13 milioane de lei vechi. Pe data de 27.10.2008, bacauanul a mers la magazinul Dedeman de la iesirea din Bacau, pe Calea Republicii si a achizitionat-o, pe baza facturii DED Nr. 2600112236. Nu a reusit cu bani in mana, ci cu ajutorul unui credit prin CEC (Cetelem). "Am platit in rate aceasta soba pana acum cateva luni, adica 36 de rate. Problema insa e alta. A functionat ireprosabil in iernile 2008,2009 si 2010. Anul acesta, cand sa o curat pentru a o pune in functiune, am constatat ca totul era ruginit in partea superioara, deasupra cuptorului. Era doar o tabla subtire, cum dealtfel e si toata soba. Am dat degeaba aproape 13 milioane de lei, acum nu o mai pot folosi. Intr-o noapte, cand am vrut sa dau foc, era cat pe ce sa mor intoxicat pentru ca scotea fum", spune Mihai C. Cat despre garantie, nici vorba. Soba nici nu are garantie. "Cu ce ma incalzesc acum? Cu banii pe care i-am dat pentru soba de la Dedeman faceam mai degraba o godina, mai ieftina si o aveam si acum". Omul nostru a incercat sa stea de vorba cu cei de la Dedeman, dar acestia din urma nici macar nu au vrut sa auda. Fotografiile sunt insa edificatoare si arata exact cum a ajuns un astfel de bun in 3 ani de zile, plus ca a fost vanduta si la un pret destul de piperat. Degeaba cei de la Dedeman se lauda cu produse de calitate, cand de fapt unele, ca aceasta soba, sunt de unica folosinta. Ce-ar spune fratii Paval daca societatea pe care o conduc ar fi actionata in instanta de clientul pagubit?

“Primul ajutor salvează vieţi!”

Filiala Bacău a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie continuă educaţia populaţiei  în domeniul primului ajutor de bază.Accidentele, rănile şi bolile pot apărea pe neaşteptate. Ajutorul imediat depinde adesea de membrii familiei, colegi, cadre didactice  sau trecători. Având cunoştinţe despre modul de acordare a primului ajutor, oricine poate fi de folos în asemenea situaţii.  Acesta este  scopul principal al proiectului nostru: să ştii să acţionezi corect şi util în situaţii neprevăzute.Conştientizarea acestor lucruri a fost motivaţia principală a unui grup de cadre didactice din Colegiul Tehnic Anghel Saligny, care  a pus bazele unui parteneriat astfel încât să asigure dezvoltarea cunoştintelor în domeniul acordării primului ajutor de bază, precum şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa dobândirii acestor cunoştinţe.Conform calendarului de activităţi din cadrul proiectului  în următoarea perioadă (noiembrie 2011- aprilie 2012) în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Bacău şi Inspectoratul Şcolar Bacău sunt programate cursuri de prim ajutor pentru cadrele didactice  din şcolile şi liceele din Judeţul Bacău. Numărul de locuri este limitat, doar o grupă de 15 cadre didactice/ instituţie şcolară  vor putea beneficia de formare gratuită în acordarea primului ajutor oferită de Crucea Roşie Bacău.Aceste activităţi vizează şi elevii, care vor fi pregătiţi de către cadre didactice, în vederea participării la Concursul “Sanitarii Pricepuţi” – concurs care la anul va împlini  50 ani. În ultima săptămână din luna octombrie,  17 cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea la Colegiul Tehnic Anghel Saligny au absolvit cursul de prim ajutor de bază.Luni, 31 octombrie, începând cu orele 14.15 la sediul Crucii Roşii Bacău certificatele vor fi înmânate proaspeţilor absolvenţi.

Medici de nota 10 la Maternitatea Bacau

O mamica a adus pe lume trei copilasi deodata, dupa o sarcina si complicatii la nastere extrem de dificile. Livia Varga, de 32 de ani, din comuna Cleja este fericita mama care, la finele saptaminii trecute, dupa mai bine de o luna de la nastere, a fost lasata de medici sa plece acasa cu cei trei copilasi ai sai, doi baietei si o fetita, Stefan Marius, Andrei Manuel si Ana Maria.Dupa o luna si mai bine, pentru ca, in tot acest timp, “o armata de cadre medicale” a depus eforturi considerabile pentru ca micutii sa supravietuiasca, nasterea lor prematura si alte complicatii punindu-le serios, in momentul aparitiei lor pe lume, viata in pericol. “Este un caz deosebit si pentru noi. La nastere doi dintre copilasi aveau doar o mie de grame, iar al treilea 1.400 grame. Au avut nevoie toti nevoie de interventii de specialitate pentru a supravietui. Din fericire, toti cei trei au recuperat foarte bine, unul din factorii care a contribuit la acest lucru fiind si virsta gestationala, care a fost aproape de cea normala", a spus dr. Luminita Apostu, sef sectie Neonatologie, Maternitatea Bacau intr-o conferinta de presa.

Supermarket, in atentia hotilor

Joi,  27.10.2011, în jurul orei 14.00, o patrulă de jandarmerie din cadrul I.J.J. Bacău a fost sesizată de către agenţii de pază dintr-un supermarket, despre faptul că două persoane au sustras mai multe produse.        Jandarmii care au ajuns la faţa locului au identificat persoanele în cauză, ca fiind  T. Claudiu, de 16 ani şi C. Adrian, de 15 ani, ambii din municipiul Bacău. Din primele cercetări s-a constatat că în ziua de 27.10.2011, orele 13.30, profitând de aglomeraţia şi neatenţia personalului magazinului, minorii au sustras produse cosmetice şi alimentare, pe care le-au introdus în hainele proprii, fiind surprinşi de agenţii de pază, care au sesizat jandarmeria. In aceeaşi zi, la ora 14.30, jandarmii au fost solicitaţi din nou la acxelaşi supermarket, unde a fost surprinsă o altă persoană  pentru acelaşi gen de faptă.Jandarmii au identificat în acest caz pe N. Cristina, de 17 ani din municipiul Bacău, care a sustras mai multe produse cosmetice care le-a ascuns în geanta proprie. 
Aceeaşi zi, la ora 16.45, o altă persoană a fost surprinsă la acelaşi supermarket sustrăgând produse cosmetice.  În acest caz, jandarmii au identificat pe M. Rozica de 48 ani, din comuna Letea Veche, care profitând de neatenţia vânzătorilor a sustras produse alimentare pe care le-a ascuns în geanta proprie. 
La ora 17.00, la acelaşi supermarket încă o persoană a fost surprinsă sustrăgând produse alimentare. Jandarmii, în acest caz, au identificat pe Z. Lucian, de 27 ani, din municipiul Bacău cu produsele sustrase în buzunarele hainelor proprii.Cornelia C.

Trecem la ora de iarna

Sâmbătă spre duminică vom trece la ora de iarnă, când vom da ceasurile înapoi cu o oră, bucurându-ne astfel de 60 de minute suplimentare de somn. Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărui scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii naturale. Decizia schimbării orei de două ori pe an a fost introdusă în numeroase ţări după criza petrolieră din 1937 pentru a se face economie de energie. Măsura nu este aplicată de toate statele, unele renunţând recent la aplicarea convenţiei (Rusia, Ucraina, Georgia, Uzbekistan etc). România a rămas din anul 1979 consecventă acestei idei care stârneşte însă tot mai multe critici. 

Cum sa prevenim producerea de incendii

Având în vedere numărul mare de incendii izbucnite în sezonul rece cauzate de folosirea mijloacelor necorespunzătoare de încălzire, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău reaminteşte regulile ce trebuie respectate în această perioadă a anului, pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.În acest scop este necesar ca principalele reguli şi măsuri de securitate la incendiu, premergător şi pe timpul sezonului rece, să fie respectate. Majoritatea incendiilor ce se produc în sezonul rece sunt cauzate, de cele multe ori, de folosirea în condiţii necorespunzătoare ori cu defecţiuni a mijloacelor de încălzire centrale şi locale. Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate apărea la sobe, recomandăm câteva măsuri specifice:
     • verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
     • tencuiţi şi văruiţi partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor;
     • curăţaţi canalele şi coşurile de fum premergător sezonului rece;
     • montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil a sobei, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;
     • nu introduceţi în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;
     • nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzit.
     Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil lichid, recomandăm următoarele măsuri:
     • verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;
     • interzicerea supraalimentării cu combustibil;
     • alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;
     • curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.
     De asemenea, o altă cauză generatoare de incendii întâlnită frecvent în acest sezon este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:
     • nu utilizaţi instalaţii electrice defecte montate de personal neautorizat, fixate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
     • nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominala a acestora, mai ales a celor pentru încălzire-mari consumatori de curent;
     • dacă circuitul de alimentare cu energie electrică a fost întrerupt de către siguranţele fuzibile, poate avea drept cauză suprasolicitarea circuitului electric; dacă ulterior supradimensionaţi siguranţa, se încălzesc conductorii electrici până la limita topirii izolaţiei din PVC, fapt ce duce la scurtcircuit (efect termic instantaneu cu putere calorică mare, care aprinde orice material combustibil) prin unirea fazei cu nulul.
     • nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
     • supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi, şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni.
     Totodată, o altă cauză generatoare de incendiu este reprezentată  de neregulile în instalarea şi exploatarea necorespunzătoare a centralelor termice cu combustibil gazos. Pentru înlăturarea acestora, trebuie luate următoarele măsuri:
     • montarea centralelor se va efectua numai de personal autorizat;
     • verificarea etanşeităţii conductelor de G.P.L. cu emulsie din apă  şi săpun;
     • folosirea de regulatoare de presiune în perfectă stare de funcţionare;
   • interzicerea utilizării de recipiente G.P.L. improvizate, a funcţionării acestora în poziţia culcat şi depozitarea acestora la o distanţă mai mică de 1,5 - 2 m de sursele de căldura.
     Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău consideră faptul că, acordându-se atenţia cuvenita acestor reguli de prevenire a incendiilor, va fi evitată pierderea de vieţi omeneşti şi distrugerea bunurilor materiale.  Cornelia COCHIOR

Incendii la Moinesti si Racaciuni

Miercuri, 26 octombrie 2011, la ora 21.32, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în comuna Răcăciuni, sat Gheorghe Doja, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o construcţie de tip P+M, aparţinând unei societăți comerciale, administrator Ş. S., în vârstă de 39 de ani. La parterul clădirii funcţiona un magazin, iar la mansardă un bar. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Răcăciuni.
În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă burlanul metalic neprotejat termic faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 90 mp din acoperişul mansardei, mobilier de bar şi materiale textile. Pentru nerespectarea prevederilor art. 1, alin. 2, lit. b, din H.G. nr. 537/2007 privind   stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, administratorul societăţii a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1000 lei. 
   
Incendiu în municipiul Moinești 
Miercuri, 26 octombrie a.c., la ora 22.55, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la casa numitului L. P., în vârstă de 53 ani, în municipiul Moineşti, strada Lunca. Construcţia avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din ţiglă.În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă burlanul metalic neprotejat termic faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 60 mp din acoperişul casei. Pentru nerespectarea prevederilor art. 1, alin. 2, lit. b, din H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, proprietarul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1000 lei. (C.C.)

Incep zilele medierii

Vineri si sambata, mediatorii din Bacau, dar si alti colegi ai acestora din tara, participa la „Zilele Medierii”. Prima actiune va avea loc vineri, intre orele 16.00 si 20.00, in sala mare de la Consiliul Judetean Bacau, conferinta intitulata „Medierea de la teorie la practica”. Sambata, intre orele 10.00 si 14.00, cine vrea sa afle in ce consta medierea si când poate apela la serviciile unui mediator poate participa la intâlnirea cu specialistii de la Arena Mall. Evenimentul se va incheia, sambata seara, cu o masa rotunda si un schimb de experienta intre participanti.

Oferte locuri de munca


  • Imagestudio, angajeaza modele videochat, comision exceptional. Tel. 0745.17.84.37. www.image-studio.ro.
  • STUDIO 54 angajeaza modele videochat, conditii exceptionale, oferim cazare. 0752.56.33.56; office@studio54.us.com.
  • S.C. Metalbac & Farbe S.A. angajeaz? MUNCITORI INTRETINERE DRUMURI. Conditii: permis conducere B/C, liceu/profesionala. Trimite?i CV – ul la fax nr. 0234/212.409 sau e-mail office@metalbacfarbe.com.
  • Studio videochat angajeaza modele in conditii deosebite. Limba engleza nivel mediu, aspect fizic placut. Câstiguri 500 - 3.000 Euro + alte bonusuri. Tel. 0742.07.47.12; bacau.studio@yahoo.com.
  • Angajam pentru distributie produse HORECA, reprezentant vânzari, facturist/ contabilitate primara, manipulant si conducator auto; salarii motivante. CV la adresa soscons@yahoo.com. Detalii la telefon 0742.12.61.87.
  • SC VALENCO angajeaza prelucrator Aluminiu si PVC cu experienta. 0742.01.01.69; fax 0234/21.89.11.
  • SC angajeaza conducator auto cu experienta in trafic intern (camion + remorca). Cei certati cu curatenia si fara sapte ani sa nu deranjeze. 0740.30.95.19.
  • Angajez menajera pentru casa si curte, solicit referinte. Tel. 0744.52.47.80.
  • Cautam fost cadru didactic (la pensie), persoana afectuoasa, nefumatoare, cu experienta, pentru ingrijire si educatie fetita 5 ani. Ne puteti contacta telefonic la nr. 0752.90.29.62; 0743.22.23.10.
  • Caut persoana pentru ingrijire permanenta barbat 67 ani. Ne puteti contacta la telefon 0740.70.75.26; 0752.09.24.29.
  • Societate comerciala angajeaza muncitori necalificati cu inaltimea peste 1,7 m. Tel. 0743.33.82.95.
  • Companie multinationala de asigurari angajeaza consultanti financiari. Tel. 0747.38.06.37.
  • SC angajeaza sudori pentru executie confectii metalice (fier forjat si inox). Tel. 0746.75.85.04.
  • Angajam inginer agronom si muncitori in zootehnie. Tel. 0731.60.60.61.
  • Caut femeie ingrijire doi copii ( 8 - 10 ani), menaj, zilnic 7-8 ore, salariu 8 - 10 milioane. 0744.52.20.33.
  • Salon de masaj thailandez din Germania angajeaza cu contract tinere dragute, salariu 50 Euro/ora. Tel. 0737.96.02.31.
  • Angajez inginer tehnolog pentru prelucrarea si procesarea laptelui. 0747.61.88.76; 0728.26.23.86; 0233/78.60.93.
  • Angajam vânzatoare in magazin de bijuterii. Tel. 0771.16.41.49.
  • Angajez personal spalatorie + vulcanizare auto. Tel. 0757.81.79.72.
  • Angajam gestionara. Relatii la SC Millistef Exim SRL, str. Bucegi 121 (Narcisa), intre orele 9.00 - 11.00. Tel. 0742.11.20.07.
  • Angajez pentru spalatorie-vulcanizare auto cu sau fara experienta. 0745.59.89.01.
  • TBI crediteaza salariati si pensionari pâna la 75 ani (si pe caz de boala). 0334/40.19.93; 0724.20.05.75.
  • Societate româna-italiana angajeaza operator calculator, cunoasterea limbii italiene este obligatorie. Trimiteti CV sau intrebari la: eurocallro@gmail.com.
  • Salon BIANCA angajeaza in colaborare coafeza. Tel. 0744.57.48.82.
  • Pensiunea ,,Ellero’’, angajeaza bucatar cu experienta. Tel. 0723.37.98.85.
  • Cabinet stomatologic, angajeaza asistenta medicala absolventa scoala postliceala sanitara 2011; Pentru inscrieri la interviu sunati la 0234/52.01.74, intre orele 9.00-19.00.
  • Angajez tehnician electronist intretinere jocuri mecanice (electronice). Tel. 0728.14.08.65.
  • Angajam facturist, experienta, program Winmentor obligatoriu, program luni - vineri, 12.00 - 20.00. CV la: ermacom@rdslink.ro.
  • Caut echipa de montatori tâmplarie PVC cu experienta, masuratori montaj. Tel. 0755.76.15.51.
  • Privat studio angajeaza fete pentru videochat, salariu 2.000 $. Tel. 0752.87.87.92.
  • Job part-time, venituri in functie de munca. Tel. 0746.82.10.80.(telefon intre orele 13-16).
  • Societate comerciala angajeaza soferi pentru autobasculanta. CV la adresa: str. Bicaz nr. 8.
  • OK Guard angajeaza agenti paza pentru obiectiv Metro Bacau. Tel. 0785.29.13.87; e-mail: okguard.bacau@gmail.com.
  • Caut persoane serioase pentru vânzari produe naturiste, 1.000 - 2.500 lei. 0744.54.37.20.
  • SC Rombet SA angajeaza sofer cifa si mecanic pompa beton. CV-urile se pot trimite la fax 0234/58.92.92 sau e-mail: office@rombet.ro.
  • SC angajeaza secretara cu bune aptitudini de comunicare. Experienta si cunoasterea unei limbi straine constituie un avantaj. Salariu motivant. 0743.30.74.19.
  • SC angajeaza soferi profesionisti TIR pentru transport intern si international, experienta minim 3 ani. Tel. 0743.30.74.19.
  • SC angajeaza mecanici auto cu experienta si muncitori necalificati. Tel. 0743.30.74.19.
  • Angajam bona pentru doi copii gemeni de 1 an si opt luni. Relatii la tel. 0753.46.54.86; 0744.81.53.23.
  • Agent turism, experienta minim 6 luni, Explorer, Word, Excel. angajari@grouptravel.ro, 0234/51.42.62.
  • Agent imobiliar, cunostinte minime, Excel, Word, Outlook, Explorer. angajari@grouptravel.ro, 0234/51.42.62.
  • SC cauta sofer profesionist cu experienta pentru comunitate. Relatii la telefon 0751.58.08.73.
  • SC angajeaza ifronist, gaterist, circularist, necalificati. Relatii la tel. 0726.31.3075; 0755.79.51.45, Barati (fostul CAP).
  • Global Autoservice angajeaza femeie de servici. Tel. 0234/52.25.77.
  • Angajam operator calculator si responsabil cursuri. Fax 0234/51.92.00; e-mail: office@tqm-group.ro.
  • SSAB AG Bacau angajeaza: sudori, lacatusi confectii metalice, tinichigii industriali, vopsitori, dulgheri, muncitori necalificati, montatori structuri metalice. Relatii tel. 0745.61.91.09; 0234/58.12.49.
  • Angajam electricieni. Tel. 0234/58.13.00.
  • Angajam distribuitori materiale publicitare la cutiile postale, controlori si sef echipa. Relatii la tel. 0742.42.30.22; 0234/57.72.19.
  • Angajam confectioneri tâmplarie PVC si Al si zidari in constructii. Tel. 0747.03.76.25.
  • SC angajeaza muncitori necalificati pentru lucrari diverse. 0756.25.77.37.
  • S.C. PMS TERMOPAN CENTER angajeaza persoana pentru masuratori pe teren. Relatii la tel. 0755.07.55.10.
  • S.C. angajeaza patiseri si modelatori covrigi. Tel. 0740.38.57.88.
  • SC Hemeius angajeaza muncitori necalificati pentru asamblare articole uz industrial. CV la nr. 0234/21.76.01.
  • Angajam agent paza la magazinul Praktiker din Nicolae Balcescu, Bacau. 0749.03.82.06.
  • Angajez personal pentru preparare kurtos kolacs. 0747.95.54.04.
  • Angajez vânzatoare bar zona URA. 0758.96.52.91; 0741.04.57.30.
  • Urgent! SC angajeaza lucratori tâmplarie Aluminiu si PVC cu experienta. Salariu motivant. Tel. 0746.52.16.20.
  • Diacet CO angajeaza sudor, lacatus mecanic. CV la fax 0234/55.51.60 sau office@diacet.ro.
  • SC angajeaza mecanic auto; sofer categoria C, D, E. Relatii: CV-urile se depun pe str. Bicaz nr. 8, tel. 0234/57.65.55.
  • Cumpana, angajeaza agent intretinere dozatoare, obligatoriu studii medii, permis categ. B. CV la bacau@cumpana.ro.
  • Societate comerciala, angajeaza presator la rece. Tel. 0747.63.57.89; 0234/53.35.06.
  • S.C. angajeaza macelari si vânzatori cu experienta magazin carne. Tel. 0745.31.26.82.
  • Societate confectii angajeaza confectioneri, conditii munca si salarii avantajoase. 0757.36.51.71.
  • SC angajeaza dulgheri, fierari, zugravi, soferi profesionisti, instalatori, mecanici. 0234/57.10.18.
  • Bona externa; obligatoriu referinte; pentru Bogdan Voda; SMS/Mesaj: 0722.32.92.62.
  • Angajam consilieri vânzari magazin mobila cu experienta. Rel. la: 0724.33.49.74.
  • Angajam fete videochat, site-uri fara free! Salarii: 2.500-6.000 RON garantat (60%-70%), la studio sau acasa; prima 200-300 Euro (carte de munca legal). Tel. 0749.39.24.26.
  • Angajam modele videochat, bonusuri, accesorii, posibilitate cazare, carte de munca. 0757.47.37.94; 0764.47.09.13.
  • Salon de infrumusetare inchiriez 2 scaune pentru posturile de coafura-frizerie, persoane motivate, cu experienta. Relatii la tel. 0743.01.73.47.
  • SC angajeaza muncitori pentru lucrari de constructie (tencuieli, sisteme gips-carton). Tel. 0747.50.75.09; 0755.08.33.10.
  • SC angajeaza buldoexcavatorist cat. C. Tel. 0745.62.17.09.
  • Restaurant angajeaza barman-ospatar, bucatar, (sex feminin). Tel. 0753.98.53.63.
  • SC angajeaza muncitori pentru calcat textile. 0234/57.81.70.
  • Ofer spre inchiriere punct de lucru pentru manichiura si coafura. 0745.64.93.03.
  • SC angajeaza muncitori confectioneri textile, salarii competitive plus bonuri masa. Tel. 0475.37.71.61; 0724.56.77.25.
  • Dentiservice angajeaza asistenta, numai cu experienta stomatologie, norma intreaga/jumatate. 0756.99.36.23.
  • Autoservice M-Car cauta mecanic auto cu experienta. Tel. 0728.28.29.90.
  • SC angajeaza vânzatoare pentru macelarie, cu sau fara experienta, salariu motivant. Tel. 0748.15.29.29.
  • Caut fata pentru bar. Ofer si rog seriozitate. Tel. 0753.93.68.23.
  • SC Pronto Pizza SRL angajeaza bucatar(easa) cu experienta. Tel. 0234/51.30.30.
  • Angajam personal pentru magazin Familia. Relatii la tel. 0742.76.13.04.
  • Caut femeie pentru munca in Germania, la restaurant. Rog seriozitate. 0746.67.27.74.
  • Restaurant Pizza Eden angajeaza 2 bucatari salar de 800 lei; program de la 10,00-22,00, 2 zile lucrate cu 2 zile libere. Relatii la telefon: 0751.87.84.47.
  • SC angajeaza administrator cladiri care sa aiba cunostinte tehnice in constructii. Tel. 0742.07.42.51; 0729.15.73.75.
  • SC Licurici Impex angajeaza agent vânzari divizia JTI; garantia obligatorie. Relatii la tel/fax 0234/56.15.26; ionut.zama@licurici.com.ro.
  • SC angajeaza confectioneri/e cu experienta. Relatii tel. 0769.08.18.80; 0234/51.60.76.
  • SC angajeaza coordonator-responsabil productie confectii textile, confectioneri imbracaminte, muncitori pentru semnat si pentru seria zero. Tel. 0234/53.51.65; 0730.10.29.24.
  • SC Vicmod angajeaza lucrator comercial pentru punct de lucru Arena Mall. CV-ul la magazin Mizar-Arena Mall sau la adresa de email: bacau_mall@vicmod.ro.
  • Angajez vulcanizator cu experienta pentru autoturisme si camioane. Tel. 0745.80.99.77.
  • Angajez part-time ifronist punct lucru Andriesesti. 0744.15.59.24; 0745.52.58.29.
  • Angajez excavatorist. 0758.91.93.93.
  • SC Eurogomma angajeaza muncitor necalificat. Relatii la telefon 0736.66.06.47.
  • SC angajeaza personal pentru vulcanizare, punct de lucru vizavi de Autogara, salarizare atractiva. Tel. 0745.03.01.19; 0745.43.17.48.

Posibil incendiu la RAFO

Miercuri, 26 octombrie a.c., la ora 10.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) a efectuat un exerciţiu de testare a Planului de Urgenţă Externă al S.C. RAFO S.A. Onești. Exerciţiul a simulat limitarea şi înlăturarea consecințelor unei explozii urmată de incendiu cu degajare de gaze toxice în atmosferă. Această testare a Planului de Urgenţă Externă al S.C. RAFO S.A. Onești s-a dorit a fi o verificare a modului de acţiune a tuturor forţelor de intervenţie pentru a se evita adevărate catastrofe, ce se pot solda cu distrugeri însemnate de bunuri materiale şi, uneori, cu pierderi de vieţi omeneşti. Miercuri, la ora 10.40 s-a produs o puternică explozie la rezervorul sferic 129. Explozia s-a produs din cauza unei scurgeri de gaze, pentru a cărei remediere nu s-au folosit uneltele adecvate. Deflagrația a avut loc în cuva de retenţie a rezervorului 129 şi a distrus armăturile acestuia, cuva de retenţie, afectând întreg parcul de rezervoare sferice (instalaţiile de stropire cu apă, precum şi structurile de rezistenţă ale suporţilor rezervoarelor). La momentul producerii exploziei, în rezervorul sferic 129 erau depozitate aproximativ 20 tone propan.Explozia însoţită de degajarea în atmosferă de mari cantităţi de produse de ardere şi gaze toxice a produs spargerea geamurilor la blocurile de locuit ale cartierului T.C.R., aflate la circa 1,5 km.În acest context, la ora 10.50, I.S.U.J. Bacău este anunţat despre accidentul produs.  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost alertat la orele 10:50. Garda de Intervenţie şi Stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti se deplasează la faţa locului cu tehnica de intervenţie din dotare. În urma executării recunoaşterii şi culegerii datelor din teren, se constată că incendiul se manifestă sub formă de jet, la supapa de refulare în atmosferă, iar armăturile rezervorului sferic 129 sunt rupte. De asemenea, se constată că norul format din gazele toxice se deplasează din cauza curenţilor de aer către cartierul TCR al municipiului Oneşti, punând în pericol populaţia şi mediul. Totodată, norul de gaze toxice afectează şi activitatea S.C. CAROM S.A. Oneşti.Activitatea în parcul de rezervoare sferice al S.C. RAFO S.A. Oneşti este oprită, angajaţii părăsind locurile de muncă şi deplasându-se spre locurile de adunare/evacuare.
Trei muncitori aflaţi în zona avariei sunt în stare de inconştienţă, iar personalul din rândul salariaţilor acuză stări de şoc, greţuri şi insuficienţă respiratorie. Totodată, serviciul privat pentru situaţii de urgenţă acţionează pentru salvarea persoanelor, pentru intervenţia tehnică şi localizarea norului toxic.Urmare a datelor raportate de la locul intervenţiei/acţiunii, inspectorul şef al I.S.U.J. Bacău dispune măsuri pentru informarea de urgenţă a preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bacău, constituirea grupei operative a inspectoratului şi deplasarea acesteia sub comanda sa la locul intervenţiei.Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bacău dispune preluarea conducerii acţiunii de intervenţie de către inspectorul şef al I.S.U.J. Bacău, sprijinit de grupa operativă a inspectoratului şi specialiştii din cadrul S.C. RAFO S.A. Oneşti, constituirea grupului de suport tehnic pentru “Explozii mari la suprafaţă şi în subteran, accidente chimice şi avarii deosebit de grave la conducte magistrale şi urbane” în vederea gestionării corespunzătoare a situaţiei de urgenţă produsă.Conducerea intervenţiei este preluată de inspectorul şef al I.S.U.J. Bacău. Acesta ordonă punerea în aplicare a „Planului de înştiinţare şi alarmare” şi stabileşte „Centrul de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei” în sediul inspectoratului.Din cauza deplasării norului toxic pe direcţia SE-NV cu efecte negative asupra populaţiei şi mediului, comandantul intervenţiei/acţiunii dispune, la ora 11:11, preşedintelui Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Oneşti, introducerea semnalului „ALARMĂ LA DEZASTRE”. Ordonă echipelor de salvare evacuarea populaţiei din cartierul TCR şi de salariaţilor de la S.C. CAROM S.A. Oneşti (situată în imediata vecinătate a amplasamentului).Alături de forțele din cadrul I.S.U.J. Bacău, precum şi de personalul angajat al S.C. RAFO S.A. Onești, la exerciţiu vor mai participa: Grupul de suport tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de explozii mari la suprafaţă şi în subteran, accidente chimice şi avarii deosebit de grave la conducte magistrale şi urbane; Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău; Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Bacău; Serviciul de Ambulanţă Bacău; Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale municipiului Oneşti, comunei Ştefan cel Mare şi comunei Gura Văii; Laboratorul mobil prelevare monitorizare factori de mediu; Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bacău; Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Bacău; Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al S.C. RAFO S.A. Oneşti; Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al S.C. CAROM S.A. Onești. Prin intermediul exerciţiului de miercuri, 26 octombrie, se urmăreşte: perfecţionarea deprinderilor personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, a membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, a grupului de suport tehnic pentru “Explozii mari la suprafaţă şi în subteran, accidente chimice şi avarii deosebit de grave la conducte magistrale şi urbane” şi a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Oneşti, precum şi a celulei de urgenţă a S.C. RAFO S.A. Onești pentru organizarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie în caz de explozie urmată de incendiu cu degajare de gaze toxice în atmosferă; antrenarea tuturor forţelor participante în ducerea acţiunilor de limitare şi înlăturare a urmărilor dezastrului; verificarea modului de organizare a evacuării populaţiei; îmbunătăţirea cooperării între instituţiile participante şi testarea aplicabilităţii planului de cooperare între unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în caz de dezastre. 
Cornelia COCHIOR

Victor Rebengiuc, rege in noul videoclip Vama

Cand esti un rege trist / Cu mii de comori / Si-n sala cu oglinzi / Sufletu-i diform 
Videoclipul celui mai nou single Vama - “Copilul care alearga catre mare”- il are ca protagonist pe Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai mari actori romani. Pentru prima data actor intr-un videoclip muzical, Victor Rebengiuc a acceptat invitatia formatiei VAMA de a interpreta rolul unui rege singur si trist.“Am acceptat pentru ca il cunosc pe Tudor inca de mic, de cand era student si pentru ca mi s-a parut scenariul interesant, incitant si era o experienta noua pentru mine. A sosit momentul noilor experiente pentru mine. Personajul meu e un rege chinuit, care a pierdut totul sau aproape totul si care isi gaseste ultimul refugiu in amintirea despre copilaria lui.”

Tudor Chirila – scenarist si regizor al noului videoclip VAMA
“Copilul care alearga catre mare” reprezinta debutul regizoral al lui Tudor Chirila. Victor Rebengiuc a fost pentru mine Regele acestui videoclip din prima clipa in care m-am gandit la scenariu. Intotdeauna o tipologie sau un actor isi fac loc in mintea mea cand scriu cate o schita sau o poveste. M-am indreptat oarecum sceptic catre Teatrul Bulandra, intr-o dimineata, acum vreo doua saptamani. Am fost emotionat cand i-am prezentat proiectul pentru ca pe masura ce vorbeam ma convingeam si mai tare ca el este regele. Cand a acceptat am rasuflat usurat. Apoi, la cateva secunde dupa ce am parasit cabina lui, m-am simtit deodata apasat de responsabilitatea pe care tocmai mi-o facuse cadou. Cand ai ca protagonsit un actor de valoarea lui Victor Rebengiuc trebuie sa stii ce sa-i ceri si trebuie sa te ridici la nivelul lui de profesionalism. Frica asta ca n-am sa pot gestiona relatia noastra asa cum trebuie, ca nu voi sti exact ce vreau s-a spulberat pe platou unde am gasit un partener cald si bun. Este un sentiment uluitor si asemanator cu un fel de betie a puterii satisfactia pe care o incerci vazandu-l pe Victor Rebengiuc cum interpreteaza cu usurinta orice ii ceri. A fost o experienta de care inca ma bucur. Pentru mine si colegii mei participarea lui Victor Rebengiuc la videoclipul nostru este o onoare si o mare bucurie”, spune  Tudor ChirilaTotodata, Tudor Chirila semneaza scenariul videoclipului Vama. “Scenariul a venit firesc in urma versurilor.  Cred ca noi, oamenii, suntem, din pacate, fabricantii, dar si stapanii fricilor noastre in jurul carora construim ziduri inalte. Adesea ele se nasc din incercarea de a raspunde la intrebarile majore ale omului si din cautarea utopica a fericirii ca stare permanenta a fiintei. Asa ca s-a nascut metafora asta a unui rege intr-un palat pustiu care cauta dusmani inexistenti. Cauta, dar nu gaseste pe nimeni cu care sa se confrunte pentru ca a ramas singur. Apoi, in ratacirile lui prin castel, ajunge in pivnita in care va gasi "cheia" salvarii sale...  Este un scenariu despre nostalgia copilariei, unul din singurele momente ale vietii in care nu ne intrebam ce e fericirea”, adauga  Tudor Chirila.
Rolul copilului ii apartine lui Matei Pavel Ionescu, fiul de 5 ani  al lui Gelu Ionescu, claparul formatiei VAMA.
Filmarile au durat doua zile si au avut loc pe plaja Marii Negre, in localitatea Corbu si la Casino Sinaia. Costumele au fost create de Doina Levintza. Videoclipul a fost produs de Libra Film si Agentia de Vise, cu sprijinul Primariei Municipiului Sinaia.

3 noiembrie – lansare oficiala in Silver Church
Videoclipul “Copilul care alearga catre mare” va fi lansat oficial pe 3 noiembrie, in cadrul unui concert VAMA in Silver Church. Imediat dupa proiectia din club, videoclipul va fi postat pe pagina oficiala de Facebook a formatiei: www.facebook.com/VamaMusic. Tot de pe pagina de Facebook fanii vor putea descarca gratuit noul single VAMA.

Asfaltarea strazii Oituz se amana

Deşi Primăria municipiului Bacău a programat pentru ziua de 25 octombrie lucrări de asfaltare pe strada Oituz (între sensul giratoriu RMB şi Parcul Trandafirilor) şi pe strada Mihail Kogălniceanu (Parcul Trandafirilor – statuia lui Ştefan cel Mare) această operaţiune nu a putut avea loc din cauza maşinilor parcate pe ambele sensuri ale străzii. Lucrările de asfaltare au fost reprogramate pentru ziua de miercuri, 26 octombrie. Posesorii de autoturisme sunt rugaţi să respecte indicaţiile Poliţiei Locale, inclusiv informările privind zonele în care se lucrează.

CSM Bacau - Oltchim, joi de la ora 14.00

Ora de start a intalnirii CSM Bacau - Oltchim Ramnicu Valcea a fost modificata. Dupa ce, la inceputul saptamanii, pe site-ul Federatiei s-a notat ca meciul de joi va incepe de la ora 11.00, clubul bacauan a remis miercuri un comunicat de presa prin care anunta ca jocul se va desfasura joi, 27 octombrie, de la ora 14.00, la Sala Sporturilor. Partida CSM Bacau - Oltchim conteaza pentru etapa a VI-a a Ligii Nationale de handbal feminin.

CNP-ul, obligatoriu la Recensamânt

Prezentarea CNP-ului in fata recenzorului este obligatorie. O spune legea, pe care a contrazis-o cu buna stiinta purtatorul de cuvânt al Institutului de Statistica. Acesta a declarat sâmbata ca oamenii pot refuza inregistrarea CNP-ului, de unde confuzia cetatenilor si a recenzorilor. Din acest motiv, Ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, a organizat marti o videoconferinta in care sa precizeze din nou ce date sunt obligatorii. Prefectii s-au declarat nemultumiti ca trebuie sa repare greseala unui functionar. "Raul a fost deja facut. Noi vom incerca sa transmitem informatiile corecte, dar la jumatate de drum, rezultatele nu sunt cele pe care ni le dorim. Cu toate acestea, trebuie sa ne unim fortele, pentru ca nu vreau sa depasim data de incheiere a actiunii", a explicat ministrul Traian Igas.

Se deschide Targul de imbracaminte

Camera de Comert si Industrie Bacau organizeaza, in perioada 26 – 30 octombrie, o noua editie a Targului de imbracaminte si incaltaminte. Evenimentul are loc la Central Plazza Bacau, cu program de vizitare zilinic intre orele 10,00 – 19,30. Vor fi prezenti, in calitate de expozanti, peste 60 de agenti economici din 12 judete ale tarii si Municipiul Bucuresti, care vor oferi confectii de sezon pentru adulti si copii, incaltaminte si produse de marochinarie, dresuri si lenjerie intima, confectii din piele si blana, produse pentru copii, lenjerii de pat, cosmetice, bijuterii, artizanat si produse alimentare.

„DANS CONTEMPORAN - BACĂU 2011"

Proiectul cultural „DANS CONTEMPORAN - BACĂU 2011" se va desfășura la Centrul de Cultură „George Apostu" iar la eveniment sunt așteptați dansatori din mai multe state europene.Evenimentul, ajuns la cea de a V-a ediție, se va desfășura în peruioada 27 - 29 octombrie și este finanțat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, ArtistNe(s)t - Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Evenimentul din această toamnă va oferi publicului băcăuan posibilitatea de a participa la prezentările informale ale proiectelor celor trei coregrafi rezidenţi din cadrul programului E-Motional Bodies & Cities, în care Centrul de Cultură "George Apostu" este partener  asociat.
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, începând cu ora 18.00, la Teatrul Municipal „Bacovia" unde vor urca pe scenă Valentina De Piante Niculae din România  cu dansul „The Thing doesn't Touch Me" și Julie Barthélémy din Luxemburg cu „Get Dressed".

Nu se scumpeste caldura in Bacau

Cei peste 20.300 de băcăuanii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor scoate din buzunar aceiași bani ca în iarna trecută.Prețul de producție la CET Bacău este de 283 de lei pe gigacalorie, însă băcăuanii vor achita doar 154,8 lei. Subvenția acordată de primărie este de 128,2 lei, adică aceeași de care abonații CET Bacău au beneficiat și în iarna 2010-2011. Dacă cei care locuiesc în garsoniere vor scoate lunar din buzunar aproximativ 200 de lei, cei care stau în apartamente cu două camere vor ajunge să plătească pentru căldură peste 300 de lei.
Cele mai mari facturi le vor veni însă proprietarilor care au apartamente cu trei camere. Aceștia vor avea de achitat,  în medie pe lună peste 400 de lei, pentru încălzirea locuinței.

Se scumpeşte şi motorina

Combustibilii se scumpesc din nou şi ameninţă să ridice toate celelalte preţuri. Cel mai mare producător de combustibil din România a anunţat o majorare de 12 bani pe litru la motorină. Joi, alte două companii au anunţat scumpiri. După ultimele operări, motorina ajunge la acelaşi preţ ca şi benzina, spre exemplu preţul unui litru de motorină Euro 5 ajunge la unele staţii la 5,51 de lei, în timp ce la alte staţii poate fi chiar şi la 5,69 de lei.
Şi benzina s-a scumpit cu 0,5-0,6 bani pe litru. Scumpirea este determinată de creşterea cererii, spun producătorii, iar România consumă mai mult decât produce.Transportatorii nu cred însă în justificările producătorilor şi ameninţă cu greve similare celor din Grecia.Ultima scumpire a carburanţilor a avut loc săptămâna trecută, cu 0,3 bani pe litru.

Elevii din învăţământul primar intră în vacanţă

Elevii din clasele I-IV intră în vacanţă din 22 octombrie, ei urmând să revină la cursuri peste o săptămână, în 31 octombrie. Semestrul întâi al anului şcolar 2011-2012 a început în 12 septembrie şi se va încheia în 23 decembrie 2011.În acest interval, Ministerul Educaţiei a stabilit o vacanţă pentru ciclul primar, din 22 până în 30 octombrie.Vacanţa de iarnă va începe în 24 decembrie 2011 şi se va încheia în 15 ianuarie 2012, având astfel trei săptămâni, cu una mai mult faţă de anul şcolar precedent.Semestrul al doilea va începe în 16 ianuarie 2012 şi se va încheia în 22 iunie. Elevii vor intra în vacanţa de primăvară din 7 până în 22 aprilie, după care semestrul va continua până în 22 iunie.Vacanţa de vară va începe în 23 iunie şi se va încheia în 9 septembrie. În acest an şcolar, semestrul întâi se va încheia în 23 decembrie, fiind mai scurt cu aproape o lună. În schimb, semestrul al doilea va avea cinci luni.

Ministrul Igas s-a intalnit cu politistii bacauani

Ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, s-a intalnit vineri, in Bacau cu prefectul judetului si cu sefii inspectoratelor judetene si reprezentanti ai autoritatilor publice locale. Au fost discutate aspecte legate de modul in care autoritatile locale colaboreaza la nivelul judetului pentru asigurarea unor servicii publice de calitate, in mod special pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranta publica pentru cetateni. “In mod punctual, a fost analizat stadiul implementarii conceptului de politie rurala in judetul Bacau, ministrul Igas solicitind conducerii IPJ Bacau operativitate in solutionarea cererilor adresate de locuitorii din comune, patrulare permanenta si interventie rapida atunci cind situatia o impune”, se precizeaza intr-un comunicat al Directiei Informare si Relatii Publice din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Pompierii sunt mereu la datorie

Incendii de vegetaţie uscată 
Miercuri, 19 octombrie a.c., la ora 16.16, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în localitatea Prăjeşti pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată  izbucnit pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Prăjeşti.În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 3000 mp vegetaţie uscată. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Prăjeşti. La ora 18.22, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, strada Theodor Aman, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată  izbucnit pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Bacău. În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 10 mp vegetaţie uscată.  
 
Miros de gaz pe casa scării 
Miercuri, 19 octombrie 2011, la ora 19.48, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, strada Banca Naţională, la Asociaţia de Proprietari nr. 41, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de protecţie civilă şi înlăturare a oricăror situaţii de urgenţă ce pot apărea în urma sesizării unui miros de gaz pe casa scării. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă din cadrul S.C. E-ON Gaz S.A., care a făcut verificări şi a schimbat o garnitură la un ceas contor.
La ora 21.12, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, strada Alecu Russo, la Asociaţia de Proprietari nr. 61, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de protecţie civilă şi înlăturare a oricăror situaţii de urgenţă ce pot apărea în urma sesizării unui miros de gaz pe casa scării. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă din cadrul S.C. E-ON Gaz S.A., care a făcut verificări şi a schimbat o garnitură la un ceas contor.
 
Incendiu ghenă  de gunoi 
Miercuri, 19 octombrie a.c., la ora 20.00, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, strada Cornişa Bistriţa, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o ghenă de colectare a deşeurilor menajere situată la baza unui bloc de tip P+10. În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 500 kg deşeuri menajere. 

Incendiu în comuna Bereşti Tazlău 
Joi, 20 octombrie 2011, la ora 03.02, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a intervenit în comuna Bereşti Tazlău, sat Turluianu, pentru lichidarea unui incendiu produs la un depozit de furaje situat în aer liber, în gospodăria numitei R. M., în vârstă de 31 de ani.În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă folosirea intenţionată a sursei de aprindere de către R. V., în vârstă de 44 de ani, au ars aproximativ circa 700 kg plante furajere. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Bereşti Tazlău. Cornelia COCHIOR

Recensamantul a inceput

Joi, 20 octombrie 2011, recenzorii au pornit de dimineata pentru a strange datele personale si ale familiilor celor chestionati. Actiunea va dura pana pe 31 octombrie. Dupa terminarea recensamanatului vom sti cu exactitate cate persoane are fiecare oras sau judet. Chestionarul de recensamant cuprinde intrebari despre casa fiecaruia (suprafata, tamplarie, reabilitare, gaz, apa) ocupatie, religie, studii dar si alte intrebari.  
Cum suntem siguri ca cei care vin sunt recenzori ?
-fiecare recenzor are un ecuson ( trebuie sa-l aiba in piept – nume , numar , sector + carte de identitate)
-mapa albastra cu sigla Recensamant 2011.

Doctorita Petrescu, amenintata cu concedierea

La Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau s-a incheiat ancheta care a vizat-o pe dr. Liliana Petrescu, medic la Unitatea de Primire Urgente. Aceasta a fost declarata vinovata de incalcarea regulamentului intern al unitatii sanitare. Medicului i se imputa grave prejudicii de imagine aduse spitalului si risca desfacerea contractului de munca. Potrivit raportului prezentat marti, intr-o conferinta de presa de catre Lucian Sova, presedintele Consiliului de Administratie al SJU, comisia de ancheta a investigat doua aspecte: declaratiile de presa ale dr. Petrescu in legatura cu lipsa unor medicamente si materiale sanitare la UPU si dotarea din acest compartiment al spitalului. Potrivit raportului citit ziaristilor de catre Lucian Sova, comisia de cercetare disciplinara a concluzionat urmatoarele: dr. Petrescu a incalcat regulamentul intern al spitalului, deoarece a permis accesul presei in cabinetul medical in timp ce acorda asistenta unui pacient; afirmatiile sale sunt false, tendentioase si alimenteaza o stare de neincredere a pacientilor fata de spital; a fost adus un prejudiciu de imagine SJU si a fost afectata colaborarea cu DSP (UPU este finantata de Ministerul Sanatatii prin DSP).

S-a sinucis la telefon

Patronul firmei de pază Sigma Security s-a sinucis luni noaptea în timp ce vorbea la telefon cu fiul său.Se pare că bărbatul era distrus de moartea soţiei, care a pierdut lupta cu cancerul în urmă cu 40 de zile. Ieri a avut loc chiar slujba de pomenire a acesteia, ocazie cu care apropiaţii lui Cătălin Ghiba l-au putut vedea mai trist decât de obicei. Nimeni, însă, nu a putut preveni tragedia. Băcăuanul, în vârstă de 56 de ani, avea doi copii, un fiu, Tudor, cu care a vorbit în noaptea tragediei şi încă o fiică. Primele informaţii arată că omul de afaceri băcăuan şi-a luat viaţa folosind un pistol.

Campusul din Parincea ramane o amintire

Finantarea lucrarilor Campulsului-,,SAM-G.J.Cancicov,, in care invata copii din toate ciclurile de invatamant-primar,gimnazial si liceu, din Parincea si comunele limitrofe Pancesti, Horgesti, Ungureni si Vultureni a fost, momentan oprita. In urma nenumaratelor demersuri si adrese pe care autoritatea locala le-a facut, nu a primit nici macar un raspuns. Printre acestea, ultima adresa catre MECTS din 1.10.2010, adresa catre Inspectoratul Scolar Bacau si Institutia Prefectului Bacau, toate fara raspuns si rezolvare.
Constructia Campusului a inceput in baza HG.nr.454/2007, publicata in M.Of.nr.341/2007,prin lucrari de reabilitare la corpul B,constructia unei sali de sport, a unui atelier scoala, a internatului si grupului social. Valoarea initiala a fost de cca.28 milioane de lei, iar licitatia a fost adjudecata la 24 mil.lei, pentru care exista proces verbal prin care s-a stabilit suma cu toate semnaturile si avizele necesare. Singura finantare s-a facut in 2008, in valoare de 2 milioane de lei din care s-au facut cheltuieli cu proiectarea si au inceput lucrarile de rebilitare la corpul B, constructia la sala de sport, atelierul scoala si grupul sanitar care conform normelor europene trebuie sa se afle in interiorul cladirii.
"Esingura sala de sport care exista in partea de est a judetului Bacau. Dintre cei 345 de elevi care invata aici, trei clase nu incap in cladirea existenta si invata intr-o cladire improprie care sta sa se darame, iar pentru anul scolar viitor cu certitudine nu va mai putea fi folosita", spune primarul comunei Parincea, ec. Guta Stiuca. Potrivit acestuia, in anul scolar 2011-2012 sunt 695 elevi care invata in acest campus. "Blocarea lucrarilor constituie o problema majora pentru comunitate dar si pentru ministerul educatiei si Guvernul Romaniei pentru care invatamantul, calitatea si conditiile trebuie sa fie o prioritate pentru copii indiferent de culoarea politica a primarului. Numai ca actuala putere pedelista nici macar nu a catadicsit sa dea macar un leu ca sa terminam lucrarile, daramite sa le continuam". Recent, autoritatile au cerut alolcarea a macar 2 milioane de  lei necesare pentru continuarea constructiei la sala de sport, reabilitarea corpului B, finalizarea atelirului scoala in care elevii fac orele de practica si achizitionarea unei microcentrale care sa faca fata spatiului existent, dar totul a ramas la stadiul de cerere. Pana in prezent s-au efectuat lucrari pentru care s-a acumulat o datorie de 1,5 milioane de lei.Potrivit edilului, daca nu se dau bani pentru continuarea lucrarilor, macar sa se aloce fonduri pentru conservarea cladirii, desfiintarea presupunand o cheltuiala dubla, imposibila in situatia in care elevii se inscriu la o scoala de arte si meserii. Din pacate insa, pentru actuala putere, invatamantul constituie o prioritate nationala doar pe hartie. Ca si alte domenii, dealtfel. (Ovidiu C.)

Pe scurt...

Luni, 17 octombrie 2011, la ora 08.10, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti s-a deplasat în comuna Zemeş, sat Zemeş  pentru continuarea asigurării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de protecţie civilă şi înlăturare a oricăror situaţii de urgenţă ce pot apărea în urma unor infiltraţii de gaze din sol. Măsurile de asigurare a zonei se execută permanent de echipaje din cadrul inspectoratului, în urma producerii, în data de 08.12.2010, ora 03.24, a unei explozii urmate de incendiu, la o locuinţă din satul Zemeş, comuna Zemeş. 

Transport de apă  menajeră 
Luni, 17 octombrie a.c., la ora 10.00, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti s-a deplasat în municipiul Moineşti, strada Călimani, pentru efectuarea unui transport de apă menajeră, în urma solicitării Primăriei municipiului Moineşti. Au fost distribuite aproximativ 5 tone de apă, la 11 familii. 
 
Accident rutier în comuna Mărgineni 
Luni, 17 octombrie 2011, la ora 16.00, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în comuna Mărgineni, sat Luncani, pentru asigurarea zonei cu norme de prevenire și stingere a incendiilor, precum şi pentru spălarea carosabilului în urma producerii unui accident rutier. În eveniment a fost implicat un autocamion, aparținând unei societăți comerciale, condus de către G. T., în vârstă de 40 de ani.Autocamionul era încărcat cu aproximativ 10 tone de deșeuri animale, ce urmau să ajungă în municipiul Brasov. 

Activitatea echipajelor SMURD 
În perioada 17.10.2011, ora 07.00 – 18.10.2011, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 6 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Bacău – 2 intervenţii în municipiul Bacău; SMURD Oneşti – o intervenţie în municipiul Oneşti; SMURD Moineşti – 2 intervenţii în municipiul Moineşti şi o intervenţie în comuna Măgireşti. C. C.

Inaugurare Casute de Tip Familial la Onesti

Luni, 17 octombrie 2011, a avut loc ceremonia de deschidere a Centrului de servicii "Alexandra", unitate de asistenta sociala ce vine sa completeze paleta de servicii sociale specializate oferite, in prezent, copiilor cu dizabilitati.
Consiliul Judetean Bacau - Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului impreuna cu fundatia SERA Romania inaugureaza, gratie unui parteneriat realizat intre Consiliul Judetean Bacau, Fundatia SERA Romania si Fundatia "Hope and Home for Children" Romania, Centrul de servicii "Alexandra" Onesti. Parteneriatul, in prezent in derulare, vizeaza inchiderea Centrului Rezidential "Alexandra" Onesti.
Astfel, reabilitarea, amenajarea si dotarea integrala a Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap precum si constructia si dotarea integrala a doua case de tip familial pentru copiii cu dizabilitati au fost realizate din resursele financiare ale Fundatiei SERA Romania, avand o valoare totala de 705.000 euro (2.957.000 lei). Finantarea Fundatiei SERA Romania provine din donatiile asociatiei CARE Franta, iar o parte din dotarea Centrului de Recuperare a fost finantata de catre Societatea E-On. Noile servicii destinate copilului cu dizabilitati au ca scop diversificarea paletei de servicii sociale specializate oferite de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Potrivit conventiei de parteneriat incheiate, Fundatia "Hope and Home for Children" Romania va construi alte trei case de tip familial, ce vor gazdui, de asemenea, beneficiari ai CR "Alexandra". Avem certitudinea ca efectele pozitive ce se vor inregistra ca urmare a dezvoltarii serviciilor de recuperare a copiilor cu dizabilitati vor fi lesne de observat, influentand atat viata beneficiarilor directi, a copiilor, cat si viata comunitatii locale privite in ansamblul ei. Copiii cu dizabilitati vor avea acces gratuit la servicii de recuperare de cea mai inalta calitate. Cornelia COCHIOR

CONCERT-NO STUDIO

Trupa Bacauana de hip-hop “No Studio” va sustine un concert in Dublin Irish Pub (din spatele Prefecturii) cu ocazia a 2 ani de activitate a interpretului Young Feftee. Concertul va avea loc pe data de 22 octombrie, incepand cu orele 21:00, intrarea fiind libera pentru orice iubitor de muzica hip-hop, rap, r&b si nu numai. La concert se anunta si invitati speciali printre care “singurul dansator de c-walk din Bacau: WiKkeD”.
La cei 2 ani ai sai de debut in muzica,Young Feftee a realizat 2 albume,1 concert solo, participari la diferite evenimente muzicale, multe featuring-uri si 1 videoclip (primul videoclip filmat in Bacau). Va invitam sa luati parte la show-ul de sambata seara alaturi de trupa No Studio si haideti sa urmarim videoclipul realizat de cei 2:

http://www.youtube.com/watch?v=jmgg6oiNSFs 
<iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/jmgg6oiNSFs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Cinci pietoni loviti pe trotuar

Cinci persoane care se aflau pe trotuar au fost lovite, sambata, la Bacau, de o masina dupa ce soferul a pierdut contronul volanului. Victimele se aflau in zona unei treceri de pietoni. Se pare ca accidentul a fost provocat de un sofer in varsta de 33 de ani, care a virat fara sa se asigure. Masina sa a fost lovita de alta care circula regulamentar si a fost proiectata pe trotuar. Ranite au mai fost si trei persoane care se aflau in masini.
Toti ranitii au fost transportati de urgenta la Spitalul de Urgenta Bacau, unul dintre ei fiind in stare grava.

Bani falsi la Sarbatorile Iasiului

În dimineaţa zilei de 12 octombrie 2011, in jurul orei 09.00,  un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, in timpul executarii masurilor specifice de ordine si siguranta publica pe timpul pelerinajului la Moastele Sfintei Parascheva a observat o tanara care incerca sa cumpere mai multe obiecte de la un magazin, avand asupra sa o bancnota falsa de 100 lei.  Persoana a fost condusa la sediul Punctului de Triere amenajat in curtea Mitropoliei , cercetarile fiind efectuate de catre specialisti din compartimentul prevenire si combatere a faptelor antisociale din cadrul unitatii;  la controlul corporal efectuat asupra acesteia au mai fost gasite inca doua bancnote de 100 lei, de asemenea false.  In cauza a fost intocmit dosar cu acte de constatare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infractiunii de  falsificare de monede sau alte valori si tentativei de inselaciune. Dosarul cu actele de constatare incheiat, bancnotele si persoana in cauza au fost predate lucratorilor din cadrul Brigazii de Combatere a Crimei Organizate Iasi pentru continuarea cercetarilor. C.C.

Pompierii, mereu la datorie

Miercuri, 12 octombrie 2011, la ora 08.10, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti s-a deplasat în comuna Zemeş, sat Zemeş  pentru continuarea asigurării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de protecţie civilă şi înlăturare a oricăror situaţii de urgenţă ce pot apărea în urma unor infiltraţii de gaze din sol. Măsurile de asigurare a zonei se execută permanent de echipaje din cadrul inspectoratului, în urma producerii, în data de 08.12.2010, ora 03.24, a unei explozii urmate de incendiu, la o locuinţă din satul Zemeş, comuna Zemeş. 

Transport de apă  menajeră 
Miercuri, 12 octombrie a.c., la ora 10.00, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti s-a deplasat în municipiul Moineşti, strada Călimani, pentru efectuarea unui transport de apă menajeră, în urma solicitării Primăriei municipiului Moineşti. Au fost distribuite aproximativ 7 tone de apă, la 20 familii. 
 
Incendiu în oraşul Slănic Moldova 
Joi, 13 octombrie 2011, la ora 01.23, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a fost solicitată să intervină  în oraşul Slănic Moldova, strada Nicolae Bălcescu, pentru lichidarea un incendiu izbucnit în gospodăria numitului A. I., în vârstă de 71 de ani. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de intervenţie şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu nouă subofiţeri, sub comanda locţiitorului comandantului detaşamentului de pompieri Oneşti.
La sosirea la faţa locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la o anexă  construită din B.C.A. şi paiantă, din imediata apropiere a casei de locuit, construcţie din BCA, cu acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă.În urma incendiului, care a avut drept cauză efectul termic al curentului electric la un aparat lăsat sub tensiune, au ars aproximativ 120 mp din acoperişul anexei, materiale textile şi lemnoase din podul anexei, aparatură electrocasnică şi 60 mp din acoperişul casei.Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Slănic Moldova. 
 
Activitatea echipajelor SMURD  
În perioada 12.10.2011, ora 07.00 – 13.10.2011, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 13 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Bacău – 4 intervenţii în municipiul Bacău şi câte o intervenţie în comunele Roşiori, Tamaşi şi Corbasca; SMURD Oneşti – o intervenţie în municipiul Oneşti şi câte o intervenţie în comunele Sănduleni şi Căiuţi; SMURD Moineşti – o intervenţii în municipiul Moineşti şi 2 intervenţii în comuna Poduri.
Cornelia C.

Week-end solicitant pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în perioada 14.10 la 16.10 a.c., vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, la manifestările sportive care se vor desfăşura în municipiul Bacău.Vineri, 14.10 a.c., începând cu orele 12.00, la Sala Sporturilor din municipiul Bacău se va desfăşura meciul de volei masculin, dintre echipele Ştiinţa Bacău şi C.S.M. Suceava, din cadrul etapei a III-a, a Diviziei A 2 Masculin.Vineri, începând cu orele 18.00, la Sala Sporturilor, este prevăzut a se desfăşura meciul de handbal masculin dintre echipele Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău – Dinamo Municipal Braşov, din cadrul etapei a VII-a, a Ligii Naţionale.Vineri şi sâmbătă, sunt prevăzute a se desfăşura manifestări sportive sub genericul „Raliul Moldovei Comfert”, din cadrul etapei a IX-a, a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop şi totodată etapa a V-a, a Campionatului Naţional de Rally Spirt, organizate de către ACS Rally Spirt Oneşti;Duminică, 16.10 a.c., în  centrul municipiului Bacău sunt prevăzute a se desfăşura, sub genericul „Zilele Bacăului”, începând cu ora 10.00, Crosul „Zilele Bacăului” şi cu ora 12.00, parada cailor de rasă, acompaniată de Fanfara Liceului de Artă „George Apostu”, pe traseul B-dul Nicolae Bălcescu -Hotel Moldova - Calea Mărăşeşti -Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, manifestări reprogramate din date de 09.10.2011, ca urmare a condiţiilor meteo. Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, susceptibile de a fi comise în locurile publice, prevenirea evenimentelor nedorite, descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a  sesizărilor primite de la cetăţeni. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău face un apel către toţi cetăţenii care se vor afla în zonele de desfăşurare a acestor manifestări sportive, să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legilor în vigoare, pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi siguranţă publică pe tot parcursul derulării evenimentelor. Totodată, cetăţenii să fie atenţi şi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să nu poarte la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase. Cornelia COCHIOR

Giulia pleaca de la DJ Project

Giulia a anunţat că se retrage oficial din trupa DJ Project în ianuarie, pentru că e însărcinată. Gino Manzzotti a anunţat că i-a propus unei alte cântăreţe să îi ia locul.Gino a dezvăluit că fosta componentă a trupei, Elena, cunoscută acum drept Ellie White, a fost contactată şi că aşteaptă o propunere financiară din partea managerului artistei.Dacă Elena va refuza oferta, Gino are deja pe lista de aşteptare două nume: Celia şi Ella Rose, potrivit agentiadepresamondena.ro.

Recomandări pentru perioada cu fluctuaţii frecvente de temperatură

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal, pentru evitarea îmbolnăvirilor. Măsurile de igienă  personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor,   folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripă.  De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig.  În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este necesar să se folosească mijloacele de protectie adecvate.  Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare (mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse) este esenţială pentru menţinerea unui corp sănătos.De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente. Cornelia C.

Conferinţa Regională privind Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor

Marti, 18 octombrie 2011, de la ora 11:00, se va desfasura la sediul CCI Bacău, din strada Libertatii nr. 1, Conferinţa Regională privind Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor. Proiectul îşi propune integrarea, în mai mare măsura, a principiilor de responsabilitate socială în managementul afacerilor, aspect major prin care firmele pot contribui la revitalizarea societăţii româneşti. Politicile de responsabilitate socială a firmelor conduc, totodată, la dezvoltarea economică a comunităţii, jucând un rol esenţial în asigurarea coeziunii sociale, în menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie al clienţilor şi furnizorilor, în reducerea impactului asupra mediului înconjurător şi în menţinerea unor legături bune cu autorităţile publice.Această acţiune încearcă crearea unui cadru funcţional de promovare şi implementare a responsabilităţii sociale în cadrul întreprinderilor româneşti, prin crearea birourilor de asistenţă în domeniul responsabilităţii sociale în cadrul sistemului cameral, inclusiv al CCI Bacău.Iata si programul manifestarii:
11.00 – 11.30 Primirea participanţilor
11.30 – 11.45 Relevanţa proiectului la nivel regional Cătălin Boghiu, formator RSI, CCI Bacău
11.45 – 12.00 Prezentarea proiectului: obiective, activităţi şi rezultate Ana-Maria Pălăduş, expert RSI, Ecosistemi
12.00 – 12.20 RSI pentru consumul şi producţia durabile Livia Mazza, expert Ecosistemi
12.20 – 12.40 RSI în România şi la nivel regional Amăriuţei Cătălina, ofiţer RSI, CCI Bacău
12.40 – 13.00 Intervenţii angajaţi şi formatori
13.00 – 13.30 Intervenţii participanţi
13.30 – 14.30 Prânz de afaceri. Participarea este gratuită.

Primarul din Berzunti,victima unor jocuri obscure

Primarul comunei Berzunti, Gheorghita Balan (foto) pare sa fie urmarit de ghinion. Asta dupa ce in urma cu o saptamana, sustin unele voci din mass-media, ar fi fost implicat intr-un accident de circulatie. Potrivit politistilor de la Serviciul Rutier Onesti care au ajuns la fata locului, vina ar apartine in mod egal primarului, aflat la volanul unui tractor si al lui Vasile Ichim, sofer pe o autoutilitara. Initial, au fost facute fel de fel de speculatii in mass-media, in sensul ca primarul s-ar fi aflat sub influenta bauturilor alcoolice si ar fi refuzat recoltarea de probe biologice. Numai ca au fost prezentate fel de opinii, numai cea a primarului a lipsit. "Veneam spre Berzunti cu un tractor, ma apropiam de pod, am incetinit, iar domnul cu autoutilitara avea viteza si a vrut sa faca o triplare pe pod. Avea si viteza si nu a mai reusit sa evite impactul, asa incat s-a lovit cu masina de partea din fata a tractorului. Nu puteau trece trei utilaje pe pod, respectiv tractorul in care eram eu, o caruta si masina lui. Din ce stiu, nu poti sa te angajezi in depasire pe pod", spune primarul Popa. Mai mult, el afirma ca socul nu a fost atat de violent asa cum s-a speculat si ca soferul autoutilitarei nu a patit nimic. "Cand a venit ambuanta, dupa ce a sunat la 112, a refuzat pur si simplu sa fie transportat la o unitate spitaliceasca. Nu avea nimic", spune edilul. Cineva, crede primarul, chiar seful soferului, l-ar fi sfatuit pe acesta ce sa faca. Ambilor li s-a pus fiola alcoolscopica, insa rezultatul a fost zero. "Am aflat peste cateva ore ca soferul, Vasile Ichim, a mers sambata dupa amiaza la Sectia Chirurgie a Spitalului Judetean, unde s-a internat si peste 2-3 zile ar fi urmat sa obtina un certificat medico-legal", mentioneaza Gheorghita Balan. Primarul Gheorghe Balan sustine ca nu este vinovat si ca soferul furgonetei sa izbit singur in tractorul pe care el il conducea. Ba mai mult, afirma ca sa despartit de Ichim in mod absolut amiabil. "Daca nu sunt victime, de ce trebuia sa stau acolo? Am plecat la Primarie ca aveam treaba. L-am asteptat pe Ichim la primarie, dar nu a mai ajuns", a declarat primarul comunei Berzunti. Cum de a reusit Ichim sa obtina niste documente medicale, ramane un mister. "Adevarul e undeva la mijloc. Pur si simplu ce a aparut in mass-media centrala nu e adevarat. Nu eram nici baut si nici in miscare cu tractorul.Ma oprisem sa dau prioritate unei carute si a venit baiatulcu utilitara si a intrat in mine, iar apoi a pozat in victima, neavand nici macar o zgarietura", incheie primarul Popa. Ramane de vazut ce solutie vor da politistii onesteni in acest dosar... Ovidiu CONSTANTINESCU